Serendipity = the effect by which one accidentally discovers by pure luck something amazing or amazingly beautiful, especially while looking for something else entirely or when not especting at all. A lucky or improbable occurrence, with the implication that the occurrence could not be repeated never more in a life time. (MacMillan Dictionnary, 2004)
“It has been said that something as small as the flutter of a butterfly’s wing can ultimately cause a typhoon halfway around the world. (Chaos Theory)”
Ok, dupa ce de muuuulta vreme nu ma mai uit decat la filme gen ,,Kontroll”, adica filme underground, de care nu a mai auzit nimeni, facute cu bani putini, dar geniale, acum m-am gandit ca ar fi timpul sa mai vad si ceva despre care oamenii spun ca e ,,de vazut”. Asa am ajuns eu sa vad cel mai trist final pe care l-am putut vedea vreodata. La “The Butterfly Effect”. Asta de mai jos e finalul oficial, cel care apare in film. E cel mai trist final pe care l-am vazut de mult timp incoace. Si nici ca puteau pune peste el o piesa mai buna decat Oasis. Dragutza ideea si bun finalul.
Faza frumoasa si desteapta e ca filmul are mai multe finaluri, alternative. Sper ca astea sint toate si ca nu uit vreunul. Cel putin pe astea le-am gasit eu pe youtube. Cam toate sint proaste, fata de finalul oficialul, dar ar merita mentionat cel putin al doilea final alternativ, ,,The Unborn ending”.
Povestea nu e cine stie ce, dar felul cum sint imbinate piesele e super-smart. E ca un fel de mare puzzle. Fiecare piesa se potriveste perfect. Si finalul… pur si simplu nu are nevoie de cuvinte.
Avem asa. FINALURILE SMART SI FAINE:
The Official Movie Ending: Where he just keeps walking (ala genial si oficial, de care am spus mai sus).
The Unborn Ending: Where he kills himself in the womb (si asta e la fel de trist, dar parca trist in alt fel, nu ca primul.)
Si mai avem FINALURILE ALTERNATIVE PROASTE:
The Happy Ending: Where they meet again, and start again (cam idiot si plus ca e taiat in cel mai neinspirat fel, strica tot, atata vreme cat omului i se da o a doua sansa si nu mai invatza nimic din ce trebuia sa invetze)
The Stalker Ending (or Open Ending): This one where he simply follows her (asta e chiar idiot, ramane in aer tot, un fel de final deschis, pare-se. pacat ca lasa doar ideea de stalking.)
The Smalltalk Ending (or Alternative Happy Ending): Where he talks to her and they start a friendship anew. (si asta la fel de idiot si cam confuz, un fel de colaj neinspirat de prin primele)
Oricum, primele doua sint cele mai ok (adica ,,the movie ending” si ,,the unborn ending”), restul cam aiurea si pe langa. Ca sa nu zic proaste.
Exista si un “The Butterfly Effect 2″, destul de ok ca imagine, dar foarte prost ca subiect. Ca mereu, primul e mereu cel mai bun. Al doilea e pur si simplu slabutz si total neinspirat.
Ideea e ca ma asteptam la un film cheesy si prost, dar e chiar dragutzel. Iar finalul il salveaza in totalitate. Ma rog, cel putin cel oficial. Pur si simplu final nu ,,de laborator”. Final curat, imi place.
PS: Ah… si mai e unul fainutz… chiar fainutz. “Jeux d’enfants”. Trebuie sa scriu si despre el. Candva.
… un continent inventat de mine, in care se vorbeste limba spiralelor de stea, continent care are miros de buburuza parlita de luna, un continent cu ochi sparti de soare, in care cerul e linistit, pt. ca nu il doare nimic azi, nici macar culoarea, in care vara vine ca un iepure inghetat, un continent in care se mananca numai mere verzi, niciodata rosii, un continent in care aleile cresc arzande in gat, in care fluturii bat sub piele, in care bezna din lumina ameteste, in care pielea e captusita de-atata bine si-atata cald si-atata drag, un continent cu ingeri necesari, ingeri verzi, ingeri albastri, ingeri portocalii, ingeri misto si saratzi la gust, bla, bla, sh, tz etc.
timp pierdut, timp castigat si apoi pierdut din nou.
Auzi, sa ai grija de medalionu’ meu. Pentru ca ti-l las de tot, in the end. 
Si chiar daca nu o sa citesti niciodata, nu conteaza. Voiam doar sa MULTUMESC si aici. MULTUMESC. Si uite ca am mai gasit un om FRUMOS. Imi pasa, imi pasa, imi pasa. Si o sa-mi pese mereu.
PS: ,,Definitely again”. : ) Cause I haven’t told everything.
Doi poliţişti care de 10 minute încearcã fãrã succes sã înţeleagã cum se scot bani dintr-un bancomat, plãcuţe profund evlavioase, inscripţionate cu: ,,Atenţie! Sus se lucreazã!” care fac referire evidentã la Dumnezeu şi nu la muncitorii care îşi beau berea binemeritatã sub schele, o tânãrã blondã cu picioare pânã în gât şi purtând tricou pleonastic ,,Blonde baby rulz”, proaspãt ieşitã la o promenadã de amiazã cu pekinezul aferent, grupuri de turişti strãini, fast-food-uri chinezeşti cu bucãtari japonezi. Dacã locuieşti pe Eroilor, asta poţi vedea într-o zi obişnuitã de viaţã post-pietonalã. Cu mic, cu mare, magazinele şi locatarii de pe Eroilor au aflat cã existã şi ,,viaţã dupã pietonalã”.
Ofertã specialã pentru turişti: toporaşe, lacãte, clanţe
Dacã eşti turist posesor de geantã, poşetã sau buzunare, vei fi siguranţã încântat sã citeşti afişul de pe un magazin de suveniruri pietonal, menit sã arate ospitalitatea româneascã: ,,Personalul îşi rezervã dreptul de a verifica genţile, poşetele, bagajele, plasele şi buzunarele clienţilor la ieşirea din magazin”. Deşi la o primã vedere pietonala a însemnat un boom economic pentru magazinele de pe Eroilor, lucrurile stau, de fapt, altfel. ,,Nu e mai bine de când suntem la pietonalã. Pietonala a transformat Eroilor într-un loc ca pe vremea când erau festivalurile berii. Dimineaţa când vin la lucru, mai ales în weekend, sunt numai sticle aruncate, cerşetorii dorm pe bãnci şi ca sã nu mai spun cã nu poţi gãsi o parcare. Pot sã spun cã afacerea merge mai rãu. Fiind magazin de bãuturi scumpe, clienţii noştri erau, logic, oameni cu bani, care sunt şi cei mai comozi şi care veneau cu maşina, luau douã sticle de ceva şi plecau. Mai nou îi întreb de ce nu mai vin la noi şi-mi rãspund : <Si unde sã parchez maşina, sã mi-o ridice poliţia?> Le dau dreptate. Acum e mai uşor sã mergi la supermarket decât sã vii aici şi sã nu ai unde sã parchezi. Unde sã parcheze?”, spune vânzãtorul unui important magazin de bãuturi scumpe de pe pietonalã. De aceeaşi pãrere e şi Lovasz Attila, proprietarul unui magazin de antichitãţi, situat de partea cealaltã a bulevardului: ,,Nu aş spune cã e mai bine. Nu sunt parcãri, nu sunt spaţii verzi, au vrut sã facã ceva, dar nu le-a prea reuşit. Nu aş spune cã se plimbã mai mulţi strãini pe Eroilor, de când cu pietonala. Dimpotrivã, pietonala noastrã nu aratã nicidecum precum cele din alte oraşe europene”. De asemenea, dacã eşti turist, trebuie sã ştii cã pietonala îţi oferã cele mai incitante oferte, la diferite produse şi servicii. Dacã marile pietonale europene au un comerţ zonal bine dezvoltat şi aflat în deplinã concordanţã cu cererea, pietonala clujeanã îi oferã turistului, printre altele, posibilitatea de a-şi cumpãra lacãte, yale, clanţe şi alte produse de fierãrie, dar şi de a-şi repara umbrele sau de a-şi ascuţi cuţite, toporaşe, foarfeci (de unghii, de vie, de croitorie, de gard viu etc) sau chiar posibilitatea de a-şi achiziţiona suveniruri originale, precum maşini de tocat, cu ciur încorporat. Si totul la preţuri între 3 şi 30 de lei. Ofertã specialã, ca pentru turişti. ,,Da, e mai bine de când cu pietonala, deşi nu s-a schimbat cine ştie ce. Vin oamenii sã-şi repare şi umbrele, îşi şi ascut cuţite, toporaşe… Eu am lucrat în domeniu dinainte de revoluţie, am lucrat la Cooperativa Electromecanicã 39 de ani. Lucrez din nou pentru cã dupã 39 de ani de muncã am 600 de lei pensie. Magazinul îl am de 3 ani şi pot sã spun cã merge.”, spune Oliver Kozma, proprietarul ineditului magazin pietonal.
Muncitori religioşi şi bucãtari japonezi
La nici doi paşi, lângã un tânãr care îi carã gentuţa roz iubitei, doi poliţişti, şi ei pietonali, încearcã de mai bine de 10 minute sã înţeleagã cum funcţioneazã un bancomat. Munca în echipã nu îşi aratã însã roadele în lupta cu diabolica maşinãrie. La nici alţi doi paşi, doi chelneri, ale cãror coafuri sfideazã cu succes gravitaţia, flirteazã cu douã domnişoare blonde, proaspãt aşezate la o masã a uneia dintre terase. ,,Sunt bacşişuri mai bune, dacã pot sã spun aşa. E normal cã acum vin mai mulţi oameni cu bani, pietonala e o zonã mai de fiţe acum. Si uite ce bunãciuni îmi vin de când cu pietonala. Eu unul îi zic lui Boc sã trãiascã pentru c-a fãcut pietonala, ca sã aibã unde sã se plimbe bunãciunile astea. No, mã duc, nu pot sã le las sã aştepte, uite cum se topesc acolo.’’, spune plin de entuziasm Adrian, chelnerul uneia dintre terase. Pietonala e la fel de simpatizatã şi de lucrãtorii unui fast food cu mâncãruri specific chinezeşti, gãtite de foarte chinezeştii bucãtari… japonezi. Ţarã româneascã, fast food chinezesc, bucãtari japonezi. Ca turist, mai poţi achiziţiona drept suvenir şi un patrafir preoţesc, care funcţioneazã într-un scop foarte ortodox : pe post de minijup pentru manechinul din vitrina unui magazin de materiale textile. ,,E un patrafir preoţesc, dar nouã ni s-a pãrut cã ar da bine de minijup pe manechinul ãla, albastrul lui e o nuanţã frumoasã.’’, concluzioneazã vânzãtoarea, vizibil mândrã de originalitatea ideii ei. De cealaltã parte a bulevardului mai poţi admira un grup de muncitori care îşi degustã lenevind liniştiţi berile, sub plãcuţa inscripţionatã: ,,Atenţie! Sus se lucreazã !’’. Referire evident la Dumnezeu, dovadã cã firmele angajate sã finalizeze lucrãrile de pe Eroilor preferã muncitorii religioşi. ,,Ei… no, mai beau şi ei… dimineaţa, pe la 11, la prânz, mai pe la 4, apoi seara. Nu foarte mult, ca tot omul…”, spune vânzãtorul unui magazin de bãuturi despre muncitorii religioşi, cu care spune cã e o adevãratã plãcere sã socializezi.
Gramatica, bordelul şi poliţistul
Turistul mai poate vizita pe pietonalã şi magazine second-hand, iar dacã i se face foame, îşi poate alege şi un meniu tipic românesc, care troneazã pe uşa unui restaurant, meniu scris cu la fel de multe greşeli, şi ele tipic româneşti. Astfel, turistul poate alege între ,,Gordon Bleau” (Cordon Bleu), ,,Escalup de porc Zingara’’ (Escalop de porc), ,,Fileu de şalãu’’ (Filé de şalãu) sau mult mai cunoscutul preparat ,,Varzã A LA CLUJ”, scris cu litere mari şi care încheie cum nu se poate mai apoteotic şi sugestiv oferta meniului buclucaş. Pietonala le oferã trecãtorilor mai curioşi şi poveşti mai puţin cunoscute. ,,Aici, unde vedeţi cofetãria Carpaţi, era demult un bordel. Unul dintre cele mai cunoscute din Cluj. Eh, ce vremuri, Doiniţa, Viorica, Maria… eram şi eu tânãr, deh…”, spune zâmbind pe sub mustaţã Attila Elemer, în vârstã de 70 de ani, ieşit la o promenadã de amiazã pe pietonalã şi care din când în când mai trage cu ochiul dupã douã tinere brunete de la masa unei terase. La capãtul celãlalt al pietonalei, aceiaşi doi poliţişti încearcã cu la fel de mult insucces sã înţeleagã misteriosul mod în care funcţioneazã bancomatul. Munca în echipã nu dã roade nici de aceastã datã, însã cum perseverenţa e mama reuşitei, nici vorbã de abandon. La capitolul ,,cei mai mulţumiţi” de pietonalã ar putea fi încadraţi, cu siguranţã, şoferii de taxiuri, care profitã din plin cã vizitatorii pietonalei nu pot veni în zonã cu maşinile, pentru cã nu au parcãri. ,,Merge bine, mai ales în weekend. Sunt barurile şi cluburile astea, la fel şi terasele. Nouã ne merge destul de bine de când cu pietonala.’’, spune Marius, şofer de taxi cu tricou ,,Metallica”, printre suavele acorduri ale manelei care rãzbate de dincolo de geamurile fumurii ale taxiului. ,,Circulã şi gagici mai sexy pe Eroilor, de când cu pietonala asta. Uite la aia care tocmai a parcat acuma, ce fustiţã, piţi a lu’ tata!”, mai ţine sã precizeze purtãtorul tricoului ,,Manellica”. La capãtul celãlalt al pietonalei, cei doi poliţişti au reuşit în sfârşit sã îşi scoatã banii din diabolicul bancomat. Vizibil satisfãcuţi cã munca în echipã a dat roade, sãrbãtoresc oprind maşina lui ,,piţi a lu’ tata”.
Si uite ca m-am reapucat si de desen.
Ceva bun tot a iesit din lunile astea.
|
Jurnalul National HotNews Cotidianul Money.ro WallStreet .ro Business Standard Realitatea.net WebPR.ro USA Today & Mary Beth NY Times Financiarul Ziarul Financiar
