Monthly Archives: June 2010

Arhive: “După doi ani, ne-am întâlnit întâmplător, culmea, în faţă la Şapca.”

Poveştile şi beţiile „faine” din Şapca lui Ceauşescu

Ca să intri în „Şapca lui Ceauşescu”, trebuia să dai la o parte nu freza tovarăşului, ci perdeaua de fum care plutea greoaie peste paharele cu băuturi colorate care îţi făceau îndrăzneţ cu ochiul de pe scândurile raftului. În bufetul „Şapca lui Ceauşescu” se fuma ca la turci şi se beau cele mai ieftine băuturi din cartierul clujean Mărăşti. Un ţap zdravăn de bere te zvânta la buzunar de 3,50 lei, 100 de grame de coniac se lăsau date pe gât în schimbul a 10 lei, iar pentru o sticlă de vin „cu pretenţii” trebuia să îţi convingi soţia să te lase să dai pe apa sâmbetei 17 lei. „Şapca” îi mulţumea însă şi pe clujenii pe care aburii dulci ai băuturilor aromate îi lăsau reci, cărora le erau aduse la înaintare băuturi mai puţin bahice, precum cafea proaspăt făcută la aparat, al cărei miros cald gâdila lasciv nasurile tututor mesenilor, sau celebrul suc Cico, care costa numai 4 lei.

Bufetul „Şapca lui Ceauşescu” era amplasat într-o clădire care iniţial se dorise a fi post de control pentru poliţia rutieră. Ulterior, autorităţile au abandonat ideea, iar clădirea în formă de şapcă tovărăşească a devenit casă pentru un magazin de mobilă şi pentru local. Magazinul de mobilă era situat la subsol şi „delicatesa” în materie de mobilier era mobila Belvedere, pe care o puteai cumpăra cu 17 mii de lei, în rate sau cu banii pe masă. Succesiv, cu un etaj mai sus şi-a făcut loc şi localul cu licori „faine” şi poveşti spuse în sunetul jocurilor mecanice şi la adăpostul surâsului fetelor frumoase care serveau la mese.

Interiorul localului, al cărui mobilier era orchestrat după simpa lege „cât mai simplu, să nu se împiedice iubitorul de licori”, avea în faţă barul, la dreapta jocurile mecanice, în stânga mesele. „În Şapca era mereu plin şi se fuma ca la turci. Deschideau dimineaţa devreme şi închideau seara la 11 fix. Acolo mergeai după o zi grea de muncă, era un loc fain, găseai băuturi foarte iefine şi în zonă nu mai era decât un alt local, „Gospodina”. „Gospodina” era tot un bar, dar acolo puteai să şi mânânci, serveau mititei, salată de boeuf, salată italienească şi o grămadă de alte bunătăţi. Dar bineînţeles că preferam Şapca, unde băuturile erau mai ieftine şi atmosfera mai faină.”, îşi aminteşte Dumitru Istrate.

Ţigările „casei” erau Mărăşti, Mărăşeşti şi Naţional, dar din vreme în vreme la mese mai răsărea şi câte un Kent. „Cam astea trei mărci erau în Şapca. Dacă vedeai la cineva Kent, era deja mare lucru.”, spune Dumitru Istrate. Kent-ul putea fi luat „pe sub mână” doar din faţă de la „Conti” (aşa cum alintă clujenii hotelul Continental). „În faţă la Conti era paradisul bişniţarilor. De-acolo puteai cumpăra pe sub mână orice, de la valută, la ţigări. Bişniţarii erau des săltaţi de miliţie, dar ca să îşi facă şi miliţia norma şi să aibă cu ce se lăuda, îi aresta, apoi îi lăsa, ca să îi aresteze apoi din nou”, râde Dumitru Istrate.

Tanti Ioana Nelca îşi aminteşte că de „Şapca lui Ceauşescu” sunt legate şi destine nefericite, precum cel al primului proprietar şi al familiei sale. „Dl. Avram cred că a fost chiar primul proprietar al localului, dar a emigrat până la urmă în Statele Unite, după ce soţia, care avea cancer, a murit. Aveau trei copii, două fete şi un băiat. O fată era balerină şi în cele din urmă a plecat la Budapesta, băiatul s-a însurat foarte de tânăr, la 17 ani, iar cea de-a treia fată locuia ultima dată cu bunica ei, pentru că au fost nevoiţi să vândă casa ca să poată plăti înmormântarea”, spune tanti Ioana. „Şapca era frecventată mai ales de oameni tineri, dar şi de muncitori, care mergeau acolo după lucru. Proprietarul locuia în acest bloc, eram vecini. Ştiu că de cele mai multe ori amesteca băuturile sau le combina în feluri noi şi ieşeau mereu la iveală băuturi gândite şi negândite, le mai punea şi alcool în ele ca să le mai lungească, aşa era atunci.”, mai spune tanti Ioana.

„Şapca” ascunde însă şi poveşti frumoase de viaţă, spuse la lumina caldă a amintirilor. „În Şapca am întâlnit-o pe fata mea. Acolo nu veneau de obicei femei, dar ea venise să vorbească cu o altă fată, care servea la mese, nu mai ţin minte. Am văzut-o în total cam vreo 10 minute, timp în care mai că nu mi-am luat ochii de la ea. Apoi a dispărut, înainte să bag de seamă. După doi ani, ne-am întâlnit întâmplător, culmea, în faţă la Şapca. Anul ăsta avem 23 de ani de când ne-am luat”, îşi aminteşte zâmbind Attila Miko, unul dintre oamenii pentru care „Şapca” a însemnat nu numai o clădire în formă de şapcă tovărăşească, ci un loc cu poveşti derulate la adăpostul licorilor „faine” de-acum 20 de ani.

Categories: Uncategorized | Leave a comment

passare la palla come Kobe Bryant.

Non trovi che sia un vero spasso quando facciamo finta?

Non trovi che sia un vero spasso quando dico che non me ne  frega un fico secco?

Non trovi che sia un vero spasso quando ci passiamo la palla come Kobe Bryant?

Perche a me sembra veramente, ma veramente divertente.

Piu divertente di qualunque Luna Park al mondo.

Categories: Oameni frumosi | 5 Comments

david granger, un fel de shangri-la.

V-ati intrebat vreodata de ce Esquire are (in majoritatea timpului) povesti dementiale? Unul dintre motive e ca David Granger isi cheama zilnic oamenii in biroul lui de la etajul 21 al Hearst Tower din New York City si le spune: “Don’t come back with a magazine article. I want something new and different, something that ultimately could challenge the conception of what a magazine article is. I want stuff that’s never been done before.” Macar acum stiu ca oamenii astia chiar exista undeva si ca nu sint la fel de reali ca Pobby & Dingan din romanul lui Ben Rice sau ca Shangri-La-ul pe care il descria atat de obsesiv James Hilton in Lost Horizon. :)

Categories: Oameni frumosi, Reportajorama | Tags: , | Leave a comment

one book, two gloves, serendipity III.

Serendipity III is a popular restaurant in the Upper East Side of Manhattan, best known for Marilyn, Jackie O and Andy Warhol – who were regulars – and for its foot-long hot dogs and frozen drinks, particularly its trademark “Frrrozen hot chocolate”. Serendipity is also the effect by which one accidentally discovers by pure luck smth amazing, especially while looking for smth else entirely, a lucky or improbable occurrence, with the implication that it could not be repeated never more in a lifetime. Serendipity is also a movie about two very stupid people, a pair of gloves and a book by Gabriel García Márquez. A movie that put a big grin on my face. :)

Categories: Uncategorized | Tags: | Leave a comment

cu drag, bă! (reload)

pentru ca mi-e greata cand fac zapping si ii vad tiganindu-se.

pentru ca mi-e scarba cand media slefuieste “icon”-uri politice si face trocuri pe bani multi, sub umbrela impartialitatii.

pentru ca majorarea tva demonstreaza ca nu au nicio strategie si ca actioneaza la intamplare: cresterea tva va duce nu numai la ingroparea economiei private, ci si la cresterea preturilor, inflatie, scaderea puterii de cumparare, somaj si evaziune fiscala.

pentru ca majorarea taxelor demonstreaza ca executivul a mintit de doua ori: o data cand a promis ca nu vor creste taxele si a doua oara cand a promis ca masurile anti-criza nu vor ingropa economia privata.

pentru ca au vrut sa reduca pensiile. oare din SUV-urile lor se vad oamenii precum batrana asta de 82 de ani, care traieste dintr-o pensie de 3 lei pe luna? de 10.000 de ori mai putin decat un fost director de stat. intr-un an ea ar strange 36 de lei. evident, daca nu ar manca nimic, daca nu ar cheltui nimic. beizadelele lor sparg 36 de lei la o singura iesire pe dorobanti, la o cafea. how about that?

pentru ca activitatea lor din sedintele de plen ale parlamentului se reduce la motzait, lecturat presa si urmarit filme porno cu minore thailandeze.

pentru ca sint impostori, nu au respect si lanseaza carti despre revolutie, uitand ca au mainile patate de sangele “golanilor” in care au tras in ’89.

pentru ca avem cea mai mare si mai urata casa a poporului din europa, care numai a poporului nu e. (locul 2 in lume la categoria “cladiri administrative”, dupa pentagon. iar volumul hidosheniei depaseste cu 2% volumul piramidei lui keops, how sick is that?)

pentru ca isi dau pensii si salarii obscen de mari pentru foarte-putinul pe care il fac.

pentru ca in elvetia parlamentarii nici macar nu-s platiti decent in primele 6 luni. dar elvetia – spre deosebire de romanica – e o tara desteapta, altfel nu ar fi ajuns paradis fiscal, nu?

pentru ca mint si isi considera electoratul prost. ceea ce, din pacate, uneori e adevarat.

adevarat in cazul tuturor romanasilor care au trimis in parlamentul european o pitzi cu inteligenta hardcore-soft-porn, un oier agramat si un nationalist xenofob.

pentru parangheliile devenite deja popcult, organizate pentru electoratul aplaudac.

pentru ca aud tot mai des mult prea patatele ”solutii”, “sintem pe drumul cel bun”, “pentru romania”. no, shit, are you for real?

pentru ca mi-e greata ca nu se gaseste unul cu tupeu care sa incendieze totul din temelii si sa porneasca romanica de la zero.

pentru toti tinerii care au emigrat sau care se gandesc sa emigreze. pentru batranii cu pensie de treij’ de mii de lei vechi. pentru aia care mor in spitale pentru ca nu au spaga.

pentru ca ma enerveaza pana la os nesimtirea, prostia si sfidarea.

pentru ca sint corupti, musamalizeaza scandaluri si nu isi dau demisiile de onoare.

pentru ca nu au onoare.

pentru ca nu au bun-simt.

pentru ca nu stiu economie.

pentru ca nu stiu limba romana.

pentru ca fura.

pentru ca mi-e tot mai greu sa vad unde anume e clasa aia noua de politicieni, fara tare comunistoide.

pentru ca n-o sa-mi las copiii sa creasca in romania, tara care nu da sanse decat spagii si nesimtirii.

pentru ca azi mi-e greata.

pentru ca they suck. and not in the good way.

Categories: Romania nesimtita | Leave a comment

soul archives (VII)

Pistolul comunist se descărca în tâmpla cultelor religioase

Cu microfonul sub patrafir

Credincioşii unitarieni din Cluj au fost persecutaţi din cauza religiei încă dinainte de epoca lui Nicolae Ceauşescu, sub pretetxul că simpatizaseră cu revoluţia maghiară. În anii 1969, preotul unitarian Gellerd Imre a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pe care i-a executat la Dunăre, pe epava vaporului francez „Liberté”. După cei 6 ani de tortură fizică şi psihică, în ziua în care a ieşit din detenţie, şi-a pus capăt zilelor. În aceiaşi ani au fost deţinuţi şi preoţii Erdo Janos şi Szabo Dezso, care şi-au executat pedeapsa trudind la canalul Dunăre-Marea Neagră. La începutul anilor 80, lucrurile au început însă să se aşeze. Credincioşii unitarieni nu mai erau aruncaţi după gratii din cauza religiei, dar nu au scăpat de ochiul vigilent al securităţii. „Între preoţii noştri erau informatori, dar de obicei îi ştiam care sunt. Fiecare se uita ce să spună şi ce să spună, pentru că le era frică. În parohii erau microfoane, ştiam că ne ascultă predicile şi slujbele. Nici pe tinerii noştri, sub diferite pretexte, nu îi lăsau să meargă în străinătate la studii. Noi şi atunci eram în fraternitate cu bisericile unitariene din Anglia, SUA şi Olanda, unde se putea merge la studii, dar nu îi lăsau”, povesteşte Borbely Istvan, administrator al Bisericii Unitariene. În Clujul anilor 80, membrii de partid nu aveau voie să intre în biserică. Nici măcar la evenimente importante. Pericolul cel mai „blând” era pierderea slujbei. „Vecinul meu făcuse Academia Militară şi ţin minte că o dată a fost naş. A venit până la biserică, dar i-a fost frică să intre, ca nu cumva să îl vadă cineva. A aşteptat afară până s-a terminat slujba. Dacă intra şi îl vedeau, şi-ar fi pierdut serviciul.”, mai spune Borbely. Unitarienii se temeau până şi să îşi lase copiii să depună Confirmarea, un ritual care se îndeplineşte la 14 ani şi care înseamnă trecerea copilului în rândul credincioşilor cu drept deplin. „Nu am mers la confirmarea fiului meu, pentru că aveam o funcţie în administraţia locală şi dacă m-ar fi prins, mi-aş fi pierdut serviciul. Un prieten nici măcar nu şi-a lăsat copilul să confirme, pentru că s-a temut ca băiatul să nu îi spună cine ştie ce preotului,  care se ştia că e informator”, povesteşte un alt credincios.

„Vânaţi ca nişte animale”

Lucrurile nu stăteau altfel nici în cazul credincioşilor catolici. Margareta Lakos îşi aminteşte că în parohia catolică informatorii erau la ordinea zilei. „Oho, informatorii erau mereu. Uite acolo, vedeţi etajul de sus cu geamuri al clădirii de peste drum? Acolo stăteau, se uitau la noi când intram şi noi la ei când ieşeam, dar cum nu eram membrii de partid, nu aveau ce să ne facă mai mult.”, îşi aminteşte Margareta Lakos.

Şi soţii Mircea şi Maria Bulubaşa îşi amintesc cum şi-au botezat cei doi copii acasă. „Preotul a venit în civil, pentru că îi era frică să nu fie recunoscut. Acasă şi-a pus patrafirul şi a făcut slujba pe fugă, ne era frică nu cumva să vadă cineva.”, spune Maria Bulubaşa. Mircea Bulubaşa îşi aminteşte, la rândul lui, că preoţii clujeni care continuau pe ascuns să meargă în şcoli să predice erau arestaţi. „La şcoala unde am învăţat eu erau doi preoţi care predau, unul catolic şi altul ortodox. După ce s-a interzis religia, cel catolic a continuat să vină multă vreme după să mai vorbească cu noi. L-au prins şi l-au arestat. Cel ortodox săracul a şi murit în închisoare. Ştiţi cum era atunci? Te culcai noaptea, dar dimineaţa nu ştiai cum te mai trezeşti, puteau să te umfle pentru orice, nu puteai crâcni. Şi noi, dar şi alţii din alte culte eram vânaţi ca nişte animale”, spune Mircea. Mircea Bulubaşa, fostul profesor de Politehnică, a lucrat şi la Tehnofrig, însă a renunţat în favoarea postului de la Politehnică, pentru că „nu mai făceam faţă”. „Lucram în trei ture, o săptămână dimineaţa, una după-masa, una noaptea. După 7 ani nu am mai făcut faţă. Era o vreme a valorilor răsturante. Directorul de la Tehnofrig de-atunci avea patru clase, dar era un caz foarte fericit, câtă vreme secretarul de partid nu ştia nici să citească sau să scrie. Cu cât avansai mai mult pe scara ierarhică, cu atât vedeai cum valorile erau mai răsturnate.”, mai spune Mircea.

Predicator executat de două tiruri

Credincioşii baptişti maghiari erau forţaţi să muncească în zilele de sâmbătă, zi sfântă în religia lor. „Eram chemaţi de multe ori la lucru sâmbăta, dar reuşeam să ne mai schimbăm între noi turele, ca să fim liberi măcar o sâmbătă. Cam toţi încercam să ne angajăm undeva unde să nu ne oblige să lucrăm sâmbăta”, spune Stefan Diosi. Diosi îşi mai aduce aminte şi că o dată a fost dat afară din cauza religiei: „Când au aflat că sunt baptist, i-au zis la director <Pe ăsta ţipă-l afară!>”. Partidul nu se limita însă la persecuţia credincioşilor baptişti doar la locul de muncă. „Noi nu existam atunci, eram în ilegalitate, dar ţineam slujbe pe ascuns. O dată au aflat şi au venit aici securiştii şi l-au ameninţat pe predicator ca să închidem tot, urlau în biserică că suntem nişte mincinoşi şi că religia noastră e o minciună, a fost tămbălău mare atunci”, rememorează Ana-Elisabeta Kocsis şi Iuliana Dobos. Mai mult, credincioşii baptişti îşi aduc aminte de cazul predicatorului Wilmer Moldovan, strivit între două tiruri, sub orchestrarea securiştilor, în februarie 1989. „El era predicatorul nostru în anii 80. Voia mult să publice o carte pe care ei o considerau anti-sistem. L-au chemat de multe ori la Bucureşti, pe mai multe probleme legate de religie, dar nu l-au putut lămuri să abandoneze. Ultima oară l-au chemat în februarie. Imediat după, a fost măcelărit între două tiruri. Ni s-a spus că adormise la volan, dar cum să fie simplu accident când două tiruri prind o maşină la mijloc şi o strivesc?”, se întreabă Elisabeta Kocsis.

Biserici confiscate şi tortură în celule

Iosif Popa era în anii 80 preot, în religia greco-catolică. A studiat Teologia pe ascuns, timp de patru ani, dar nu oricum, ci în casa unui fost preot. „Am studiat acasă la părintele Langa. Mergeam pe ascuns în fiecare zi, ca la şcolă, şi trebuia să avem 5 lecţii învăţate. Am primit şi treptele preoţeşti tot pe ascuns. În casă la el vorbeam tot timpul prin semne, pentru că ştia că îl ascultau.”, povesteşte preotul Iosif Popa. În socialismul timpuriu, toate bisericile din Transilvania deţinute de greco-catolici au fost confiscate şi date ortodocşilor. Preoţii greco-catolici au avut astfel doar două variante: fie să treacă la religia ortodoxă, fie să înfunde închisoarea. „Mulţi au trecut la religia ortodoxă şi chiar şi după revoluţie au rămas acolo. Dar alţii nu au vrut, aşa că au fost închişi, la Gherla sau la Sighet. Povesteau că acolo era o groapă comună şi care cum murea, îl puneau în căruţă şi îl aruncau ca pe animal la groapa comună, fără lumânare sau cruce, fără nimic. Îi băteau şi îi persecutau. Unui episcop bătrân şi bolnav îi puseseră în celulă, pe jos, cioburi de sticlă. O dată a căzut pe ele. Apoi cei vii au văzut cum l-au apucat de picioare şi l-au târât pe scări, cu capul care îi lovea fiecare treaptă. Pe un altul, care fusese deţinut şi în vremea Imperiului Austro-Ungar l-au întrebat o dată preoţii din celulă de ce îl mai închiseseră şi comuniştii. A zis: <Pentru că pentru austro-ungari am fost român şi preot, iar acum pentru că sunt preot şi român>”, rememorează Iosif Popa. Greco-catolicii ţineau sărbătorile mari fie în secret, fie mergând la slujbele din parohia ortodoxă, de unde nu înţelegeau însă mare lucru, pentru că majoritatea slujbelor erau în maghiară. „În 1983 s-a dat voie la Biserica Piariştilor să se ţină slujba şi în română. A fost ticsită biserica atunci.”, spune Popa. Însă cel mai adesea slujbele se desfăşurau în secret, la Cacica, într-o grotă din spatele bisericii confiscate de comunişti. „Făceam slujbă acolo, într-o grotă, în spatele bisericii. Oamenii nu încăpeau nici în trei grădini. Au crezut ei că aşa or să omoare religia, dar oamenii nu şi-au lăsat niciodată credinţa să moară.”, mai spune Iosif Popa.

Categories: Reportajorama | Leave a comment

soul archives (VI)

Autismul, boalã a oamenilor care privesc:

Când ciocolata e ca lacrima

Michelangelo a fost retardat, iar lui Janet Frame i-ar fi trebuit o lobotomie. Astfel ar putea fi descrise la modul profan unele dintre minţile geniale ale omenirii care au suferit de autism, dacã am privi strict prin prisma prejudecãţilor clujenilor, atunci cînd vine vorba de aceastã boalã. De cele mai multe ori, autismul e de fapt boala celor care privesc.

Un copil care sã ştie pe de rost numele tuturor speciilor de dinozauri, care sã aibã noţiuni de teorie muzicalã cu mult peste medie, care sã cînte la pian ca nimeni altul, care sã ştie sã picteze frumos şi care sã înveţe sã numere pînã la 100 doar privind un fişier cum se downloadeazã de pe internet. Ti-ar plãcea sã ai un astfel de copil? Dacã da, tocmai ai acceptat sã ai un copil autist. Pe Beniamin, care ştie numele tuturor dinozaurilor, pe Mara, care cîntã la pian şi are cunoştinţe muzicale peste media unui adult sau pe Jojo şi Antonia, care învaţã sã numere şi sã cînte o datã cu Shrek. O naştere din 166 e afectatã de autism. Dacã copilul tãu al fi al 166-lea, ai mai avea prejudecãţi?

“O problemã a oamenilor mari”

Cînd cobori scãrile Centrului de Recuperare Autism Transilvania, trebuie sã ai grijã la animãluţele care sunt gata oricînd sã sarã din covoarele colorate de pe jos şi mai trebuie sã ai grijã sã laşi prejudecãţile la uşã. Cîteva cãmãruţe ca de pitici, desene pe pereţi, din care zîmbesc mînuţe de copil şi culori vii, rãsãrituri de verde, de roşu, de portocaliu, care orbesc urechea cu scîrţîitul lor de luminã, jucãrii cu ochi mari, aruncate ici şi colo, cãrora nu le pasã cã sunt jucãriile unor copii altfel, ochişori de copii în care parcã plouã cu ore limpezi, care spalã pe oricine se uitã în ei în minunile clipelor care pîndesc la gleznã, la aceeaşi gleznã la care pîndesc şi animãluţele imprimate pe covoraşe. Cam asta poţi vedea cînd treci pragul Centrului. Nici urmã de întuneric şi dezolare, ci doar copii cu lumi ajustate la lumea ,,normalã”, care nu înţelege şi nu acceptã cel mai adesea lumile lor. Potrivit spuselor celor care lucreazã în Centru, pentru cei mai mulţi dintre cei care nu s-au confruntat direct cu un caz de autism, copiii autişti sunt cel mai adesea fie “retardaţi”, fie “handicapaţi”, fie, în cazuri extreme, chiar ,,nebuni’’. Nimic mai neadevãrat, mai ales atunci cînd autismul ia forma HFA (High-Functioning-Autism) sau a Sindromului Asperger, douã forme de autism care nu numai cã nu înseamnã retard mental, ci, paradoxal, înseamnã un IQ de cele mai multe ori peste medie. E şi cazul Marei, fetiţa Milenei Prunã, preşedinta Centrului de Recuperare. “A înţeles ce e autismul şi l-a acceptat, pentru ea autismul nu mai e o problemã, acum spune mereu cã autismul a rãmas o problemã a oamenilor mari şi nu a ei”, povesteşte mãmica mîndrã a unei fetiţe, care la numai 8 anişori, a înţeles cã autismul e mai mult o boalã a celor care privesc din afarã şi nu a celor care suferã de ea.“Mara e pasionatã de pian, e la Liceul de Muzicã, îi place geografia, vorbeşte fluent engleza, iar cunoştinţele ei muzicale sunt peste medie. A învãţat sã îşi accepte propriile probleme, întreabã de ce nu are prieteni şi de ce nu se joacã copiii şi cu ea. Dar dupã doi ani de izolare totalã, acum a ajuns sã facã 90% dintre activitãţile pe care le fac ceilalţi copii. Nu aş schimba nici mãcar autismul la ea. Pentru cã ne-a maturizat ca familie, ne-a responsabilizat şi ne-a unit.”, mai povesteşte Milena Prunã. Marei îi plac cel mai mult desenele animate de la Disney şi cînd o sã fie mare vrea sã se facã pianistã şi, în al doilea rînd, mãmicã. “Vrea s-o învãţ tot ce fac eu, inclusiv gãtit, spune mereu cã vrea sã înveţe tot ce fac eu, ca sã facã la fel şi ea pentru copiii ei”, mai spune mãmica mîndrã, care, la doar puţin peste 30 de ani, a înţeles cã toţi copiii, inclusiv cei autişti, au fiecare cîte o lume proprie, pe care oamenii mari, datori sã o salveze, de cele mai multe ori nu o salveazã, ci doar o distrug şi mai mult, pentru cã nu o înţeleg.

“Lasã-l în pace, cã el e bolund“

Dintr-o cãmãruţã de pitic se aud rîsete şi vocea psihologului, care o întreabã pe Antonia dacã mai vrea ciocolatã. ,,Ciocolata e ca lacrima!”, exclamã cu ochii rîzînd Antonia. “Fac conexiuni altfel decît copiii obişnuiţi. De exemplu, Jojo, o altã fetiţã, tot auzea <Te iubesc>. Si într-o zi ne-a întrebat: <Ce este aceasta « Te iubesc »?>. Bineînţeles cã pe moment nu am ştiut ce sã îi rãspundem. Ceea ce pentru un copil normal era ceva obişnuit, pentru ea era o întrebare.”, spune Andreea Pop, psiholog în cadrul centrului. Andreea a început sã lucreze anul trecut şi spune cã adesea oamenii din afarã nu ştiu ce înseamnã un copil cu autism. “Uneori nici cei din familiile din care provin copiii nu ştiu prea multe despre autism, în special bunicii. Am avut un copil cu autism uşor, a cãrui bunicã îi spunea surorii lui: <Lasã-l în pace, cã el e bolund>.”, povesteşte Andreea, ai cãrei ochi se lumineazã brusc cînd vorbeşte despre copiii de care are grijã zi de zi. Cel mai mic pitic al Centrului care oferã servicii constante la 28 de copii, dar şi altora care nu vin în program  constant, are un an şi opt luni, iar cel mai are a avut 13. “Autismul nu înseamnã retard mental. Existã şi cazuri cînd copiii autişti sunt cu mult peste medie. Unul dintre copii, de exemplu, a învãţat sã numere pînã la 100 în timp ce se uita cum se downloadeazã un fişier de pe net, altul ştie toate speciile de dinozauri, fiecare are un domeniu de interes, pe care trebuie sã te pliezi. Trebuie sã traduci totul pînã la nivelul lor de înţelegere.”, mai spune Andreea. Lumea copiiilor care suferã de autism nu se reduce însã la gesturi lipsã, la cuvinte pe care nu le pot pronunţa sau la vise scurtcircuitate de o lume care nu îi acceptã, ci mai mult la o realitate alternativã, în care poţi fi întrebat ce înseamnã ,,te iubesc” şi în care ciocolata poate fi ca lacrima. “Spune <papa>”, îl îndeamnã Milena pe Rareş, un bãieţel blond, cu zîmbet cald şi ochi limpezi cît tot cerul şi încã un kilometru dupã. Rareş nu ştia multe cuvinte, dar în cîteva zile petrecute la Centru a învãţat aproximativ 30 de cuvinte noi.  In hol, Jojo şi Antonia au lãsat jucãriile, se uitã la Shrek şi se bucurã şi bat din palme cînd îl vãd dansînd pe neîndemînaticul motan Puss in Boots. In camera cealaltã, Beniamin, bãieţelul care ştie toate speciile de dinozauri pe dinafarã, se joacã cu mingea pe covoraş. Conform spuselor Milenei Prunã, Centrul e singurul din Cluj care oferã copiilor cu autism terapie comportamentalã. “Asociaţia a fost înfiinţatã în august 2006 de trei mame care au copii autişti. In mai 2007 ne-am hotãrît sã oferim şi servicii de recuperare şi terapie comportamentalã. Avem 28 de copii care vin constant, dar sunt mulţi care nu vin în program constant.”, mai spune Milena. Alãturi de ea, o grãmadã de jucãrii vegheazã joaca Antoniei şi a lui Jojo, în timp ce Winnie The Pooh zîmbeşte larg de pe coperta unei cãrticele pentru copii, nepãsîndu-i cîtuşi de puţin cã zîmbeşte pentru copii pe care majoritatea oamenilor îi numesc “autişti” sau ,,altfel”. Pentru Winnie The Pooh de pe coperta cãrţii, copiii cãrora le zîmbeşte în fiecare zi nu sunt nici mai mult şi nici mai puţin decît copii frumoşi, pentru care realitatea nu e alta, ci doar una alternativã, în care ajustãrile se fac la nivelul ciocolatei ca lacrima şi în care poţi sã întrebi ce înseamnã cuvîntul ,,te iubesc”, pentru cã ,,te iubesc”-ul lor nu e pînã la urmã decît un cuvînt pe care îl spui atunci cînd uiţi cã braţele sunt minuni.

Caseta:

Si personalitãţi precum Michelangelo sau Janet Frame, faimoasa autoare neo-zeelandezã, au suferit de forme de autism de tip HFA (High-Functioning-Autism), autism care presupune un IQ cu mult peste medie. Autismul e o afecţiune complexã, care îngreuneazã interacţiunea socialã,comunicarea verbalã şi non-verbalã. El afecteazã o naştere din 166 şi creşte cu o ratã de la 10% la 17% pe an. Se estimeazã cã în urmãtorul deceniu 4 milioane de oameni din populaţia totalã a globului vor fi afectaţi. Boala apare de patru ori mai des la bãieţi decît la fete.

Categories: Reportajorama | Leave a comment

sunny kittens for dark days.

Categories: Drawing & Photo | Leave a comment

while i was driving the time machine.

Categories: Drawing & Photo | Leave a comment

skarsgard father & son: the proof that sometimes it’s difficult to choose. :D

Categories: Uncategorized | Tags: , , | 10 Comments

Create a free website or blog at WordPress.com. The Adventure Journal Theme.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 210 other followers