advertising

isn’t it?

“I have heard that any fool can write a bad ad, but it takes a real  genius to keep his hands off a good one.” (Mr. Leo Burnett)



Categories: advertising, brainAvalanche, branding, brands, copywriting | Tags: , , | Leave a comment

de ce? uite d-aia. by leo academy (2006).

Categories: advertising, brainAvalanche, branding, brands, copywriting | Tags: , , | 1 Comment

better safe then sorry? think again!

Oscar Wilde said: An idea that does not involve risk does not deserve to be an idea.

Risks and responsibility in advertising

“An idea that hasn’t been done before might, on the surface, look really risky, argues Bob Isherwood, worldwide creative director of Saatchi & Saatchi. It’s an area where no one has been before. There is no precedent. But usually the biggest risk lies in ideas that are predictable, because ideas that are predictable don’t get noticed. You can’t sell anything to anyone unless they notice you. To get a boring ad noticed, you’ve got to run it lots and lots of times. If you’ve got a really original message, you only need to run it a few times. People retain the message longer and it costs the client less.

People think the low risk thing is not to run the high risk idea, observes Stow. The biggest risk is to be safe, because if you’re safe you’re invisible and you waste your money.

A lot of creative people think creative risk-taking means doing stuff that scares the life out of you, says Singapore creative director Garry Abbott. The leaders of the industry, the Tim Delaneys and people like that, come up with things that are completely new which come out of nowhere; certainly not from last year’s award books. They don’t rely on borrowed ideas. Risk is about freshness. Ideas you haven’t seen before. They give everyone a buzz, and they give the consumers a buzz because they’re regaled with the sameness of advertising. Risk is about breaking rules. Abbott believes advertising should not have many rules. We are supposed to be on the cutting edge of communications, yet we keep falling back on the same old things.

Risks must be taken at two levels, advises Mackay. One is the risk of listening to the consumer, because when we hear what the consumer is thinking and feeling and dreaming, it might not coincide with our preconceptions. Going to the consumer and saying, tell me your story so I can really see what it’s like to be you so I can respond to that, is a risk that creative people and clients are rarely prepared to take fully. The second risk? I would define creativity as taking a set of familiar elements and rearranging them in an unfamiliar way so that the audience recognises both the familiarity and the unfamiliarity. In other words, present something the audience will recognise as themselves, their lives, their dreams, but with a twist, so they’re actually a bit startled by it, or will get an extra insight from it. So it’s not just a mirror, it’s a mirror that’s craked. The safe thing is to say ‘Well, the consumer said I like X, Y and Z, so let’s show them X, Y and Z’. But that’s not creativity; that’s journalism. Creativity is saying that’s what the consumer feels, that’s the dream, that’s the aspiration, that’s the raw material we’re working with. Now we have to be creative with it, or we’ll just be part of the bland advertising landscape and not be noticed”

Jim Aitchison, “Cutting Edge Advertising”, Prentice Hall, 1999, p. 33-34.

Further reading: you can find a short review of this awesome book here.

Categories: advertising, brainAvalanche, branding, brands, copywriting | Tags: , , , , , , | Leave a comment

money.ro: brand integration vs publicitate invizibila.

Publicitatea invizibilă versus conţinutul încărcat de branduri. Cine va stăpâni bugetul media de mâine?

Când vine vorba de TV atât la Cannes cât și în bugetele media ale multor branduri mari spotul e în continuare rege. De cealaltă parte a ecranelor însă tot mai puțini consumatori le mai văd. Soluția? Advertisingul țesut în conținut.

Nimic din industria de advertising nu aduce sângele la punctul de fierbere mai repede decât subiectul integrării brandurilor în conținut. E etic? E eficient? Impactul e măsurabil? De cealaltă parte și publicitatea tradițională își ia partea ei de acuze, cea mai des vociferată fiind cea referitoare la caracterul său interuptiv pe care consumatorii, înarmați cu DVR-uri, TiVo sau alternative digitale de consum al mediei, nu mai sunt dispuși să îl tolereze. Ca urmare bugetele de tv ale clienților se duc direct pe apa sâmbetei. “Spotul TV începe să fie din ce în ce mai mult publicitate invizibilă. Slavă cerului pentru festivale precum Cannes pentru că altfel multe spoturi geniale ar rămâne nevăzute”, spune Mark Beeching, Chief Creative Officer, Digitas.

“În ceea ce privește viitorul publicității fiica mea este cel mai bun profet: pentru ea televizorul este marele puter. Pentru ea nu există televiziune, doar ecranul acela mare din mijlocul casei pe care vrea să își vadă uneori desenele animate. Iar când urmărește televiziune navighează evită cu îndemânare reclamele care îi ies în cale și controlează media la fel de eficient pe cât îl controlează pe tăticul ei.” Integrarea brandurilor pornește de la următoarea idee: din moment ce industria de divertisment se bazează pe replicarea vieții reale e natural să vezi produse peste tot. Iar respectivele scene trăiesc în interiorul filmului, nu poți trece de ele apăsând un buton pe telecomandă. De ce să nu fie acesta substitutul publicității interuptive?

De la product placement la brand integration, drumul celor 1000 de pași Din păcate product placement-ul și-a câștigat în rândul consumatorilor o reputație de factor mult mai deranjant decât tradiționalul calup publicitar. Dacă cele câteva decenii de coabitare cu acest model au pentru împingerea unui produs în mijlocul nu Integrarea brandului promite însă să nu repete greșelile product placementului, scopul său fiind să ajute povestea și se potrivească în mod natural să fie construite în personaje. Dacă unul dintre personaje bea o bere aceasta ar trebui să fie cea pe care respectivul personaj ar bea-o în mod normal.

Spre deosebire de product placement, integrarea brandurilor mizează pe autenticitate, pe faptul că respectivul brand e la locul lui în contextul respectiv. Ceea ce sună mult mai simplu decât e de fapt. Precum alchimia, integrarea brandurilor în conținut e o chestiune de dozaj iar cei care nu nimeresc doza corectă se confruntă cu rezultatul invers: în loc să își seducă în mod subconștient consumatorii, îi scot din poveste mai violent decât ar face-o un clip publicitar, frustrându-i. “Integrarea făcută prost e cel mai rău tip de întrerupere”, recunoaște și șeful Digitas.

Pe de altă parte, o integrare cât mai subtilă și mai naturală a produselor poate face ca acestea să treacă neobservate de spectatorul absorbit de poveste, singura variantă pentru a le aduce în atenția publicului fiind ca ele să joace un rol în desfășurarea acțiunii. Ceea ce presupune scrierea (sau rescrierea) scenariilor în jurul advertiserilor care vor să cumpere spațiu publicitar în viitorul proiect. Cu toate aceste producătorii americani par încântați de această soluție.

Gavin Polland, producătorul serialelor Gilmore Girls și Curb Your Enthusiasm, spune că vom vedea din ce în ce mai multă integrare de brand în filme și seriale dar că deocamdată avântul acestui tip de advertising acest e frânat de rețelele de televiziune care, încă legate de vechiul model de business, își obligă clienții să cumpere un anumit nivel de publicitate tradițională înainte să aibă acces la integrarea în conținut.

Transpunerea integrala a materialului e doar o masura de precautie (a se vedea data trecuta, cand nu am mai putut regasi in arhiva lor un articol despre acelasi subiect). Textul original aici.

Categories: advertising | Tags: , , , , | Leave a comment

cross-cultural advertising. (I)

Acum doi ani scriam (cu o pasiune din aia dementa) la o licenta pe reportaj. De data asta am ales sa scriu o disertatie care are in prim-plan … nu presa. Paradoxal. Nu a fost o tradare, nu a fost o uitare, nu a fost o indepartare, ci pur si simplu o intamplare. Sau mai mult o revenire la a doua dragoste, dupa presa: advertising-ul. Probabil o s-o postez pe capitole, in eventualitatea in care cuiva ii va fi utila candva. Nu in sens de copy-paste (sper), ci in sens de citit, regandit, documentat si scris/construit (poate?) ceva si mai tare decat am scris/construit eu. Incepem?

_____________________________________________________________________________

Publicitate cross-culturală în China, Franţa, India, Japonia, România şi Statele Unite

Introducere

Martin Lindstrom, unul dintre cei mai cunoscuţi teoreticieni ai publicităţii, declară răspicat în aproape toate volumele sale: ,,the new global is local!” (noua noţiune de ,,global” înseamnă – de fapt – ,,local”). Lindostrom nu numai că prefigurează moartea abordărilor publicitare standard, dar neagă şi posibilitatea apariţiei unui brand building uniform. În contextul globalizării, o asemenea previziune pare cel puţin bizară. La o primă privire, publisfera internaţională abundă în mesaje publicitare unitare, general valabile şi fabricate după o singură reţetă, invariabilă. În acest sens ar putea fi date exemplele unor giganţi precum Coca-Cola, McDonald’s, Pepsi, GM, Marlboro, MTV, Apple etc. Mesajele transmise de companiile internaţionale par un tot unitar, sunt uşor de recunoscut la nivel global şi platforma de comunicare nu pare să aibă sincope.

Însă, la un al doilea nivel de analiză, vom observa că ideea de ,,unitar” nu e dată de mesaje unice şi de platforme de comunicare standard, ci tocmai de o adaptare a mesajului unic la contextul sociocultural local. Deşi pare un paradox, aceasta este cheia succesului unei campanii publicitare cross-border reuşite.

Cercetarea de faţă nu a fost susţinută de niciun studiu anterior care să compare ipostazele mesajului publicitar (în context cross-cultural) din Statele Unite, Franţa, China, India, Japonia şi România. Premisa de la care a pornit această cercetare se află în strânsă relaţie cu teoria lui Geert Hofstede, celebru sociolog olandez, care a stabilit cinci dimensiuni în funcţie de care poate fi analizat fiecare context cultural : power distance (distanţarea socială impusă de putere şi statut), indiviualism vs collectivism (individualism vs colectivism), masculinity vs femininity (masculin vs feminin), Uncertainty avoidance (evitarea incertitudinii), long-term orientation/short-term orientation (orientarea pe termen lung/pe termen scurt). Continuând acest raţionament, lucrarea de faţă şi-a propus să confirme (sau să infirme) că mesajele publicitare (din Statele Unite, Franţa, China, Japonia, România, India) şi receptarea acestora sunt limitate de contextul sociocultural.

În al doilea rând, lucrarea de faţă şi-a propus să confirme/infirme ipoteza conform căreia mesajele publicitare internaţionale trebuie adaptate la contextul local şi, secundar, ipoteza conform căreia dimensiunile culturale enunţate de sociologul olandez Geert Hofstede influenţează modul în care sunt elaborate mesajele publicitare.

În al treilea rând, lucrarea şi-a propus să confirme/infirme ipoteza conform căreia publicitatea cross-culturală are un set de caracteristici specifice, care o deosebesc de cea  interculturală. Nu în ultimul rând, cercetarea de faţă şi-a propus să confirme/infirme următoarea ipoteză: la nivel global – în cazul multinaţionalelor sau a marilor companii – se conturează un nou trend de a face publicitate, axat pe o platformă de comunicare omogenă, dar al cărei mesaj este executat diferit, în funcţie de contextul sociocultural.

Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra specificului cultural al reclamelor TV din Statele Unite, China, Japonia, India, Franţa şi România am utilizat îmbinarea analizei cantitative cu cea calitativă şi cu prezentarea unor studii de caz care au vizat legislaţia publicitară aflată în vigoare în fiecare dintre aceste ţări. Metoda folosită în cercetarea de faţă a fost bazată pe conceptul sociologic de triangulaţie. Triangulaţia impune folosirea a trei metode de analiză diferite, care să ofere fiecare o perspectivă diferită asupra aceluiaşi subiect, în scopul infirmării sau confirmării reciproce a concluziilor.

Limitele cercetării vizează mai ales lipsa unui studiu comparativ (strict axat pe aceste ţări) în literatura de specialitate. Prin urmare, această cercetare a fost realizată pe baza stabilirii unor criterii de analiză proprii, identificate în urma consultării mai multor volume teoretice. La nivel secundar, limitele cercetării ţin şi de factori obiectivi. Fiecare cercetător al domeniului publicităţii cross-culturale e, până la urmă, prizonierul propriei culturi, prin urmare fiecare ipoteză sau metodă va reflecta un mai mare sau mai mic grad de entocentrism. De asemenea, orice criteriu pentru o astfel de comparaţie cross-culturală tinde să fie pseudo-etic. Altfel spus, e destul de dificil pentru un cercetător să obţină criterii cu adevărat reprezentative.

Un alt factor de subiectivism se referă la dimensiunea americană: aproape toate studiile de cross-cultural advertising tind să se raporteze la publicitatea din Statele Unite; prin urmare, criteriile folosite pentru a analiza publicitatea prezentă în alte contexte socioculturale derivă, în esenţă, din analizele contextului american. Un astfel de exemplu e folosirea dihotomiei ,,hard selling” vs ,,soft selling”, care devine inutilă în societăţi care nu au la bază un discurs direct şi un stil de comunicare explicit.

Momentan nu cred ca am voie s-o postez integral, asa ca ma opresc la primele 2 pagini.

Si nu-i asa ca vreti sa stiti ce m-a tinut treaza cand am scris toate cele 130 de pagini? :D

LimpB. & Fred Durst. Yeah, I admit, I still have a soft spot for Durst’s badass attitude. : ))

Categories: advertising | Leave a comment

Swallow.

Social print-ul (“Swallow”) cu care a castigat Saatchi & Saatchi Romania trofeul de aur Golden Hammer 2010. Print-ul  face parte din campania “Birds” si a fost realizat pentru Greenpeace.

Greenpeace – Birds – Swallow
Creative Director: Jorg Riommi
Head of Art Direction: Daniela Nedelschi
Art Director and Typography: Laura Iane
Copywriter: Jorg Riommi, Andrei Nica
Account Manager: Liana Petrascu, Madalin Nitis
Producer: Monica Garbur, Vitalie Brega
Photography: Chris Jordan

Sursa: IQads

Categories: advertising, brainAvalanche, copywriting | Tags: , , | Leave a comment

superleadership: liderii care creeaza lideri.

Advertiserii americani au in permanenta revelatii. Cand se banalizeaza un model, au o revelatie ca, de fapt, organizatiile sunt sisteme sociale, ca oamenii nu sunt masini si toate aceste lucruri se constituie in niste evenimente de moment si generatoare de venituri pe termen lung. Un concept inventat de ei si care imi place mult: superliderul (concept aplicabil tuturor industriilor, nu numai advertising-ului). Ce e superliderul? Pai, spre deosebire de liderul clasic care creeaza adepti, superliderul creeaza lideri. Superliderul nu are nevoie de oameni care sa creada orbeste in el, ci de oameni care sa gandeasca si sa il urmeze daca le convine. El furnizeaza viziune si ii sprijina pe oamenii sai in realizarea obiectivelor. In acest fel se asigura ca organizatia e trasa inainte. Superleadership e, prin urmare, capacitatea unui lider de a crea alti lideri. O capacitate extraordinar de rara, daca nu cumva chiar pe cale de disparitie. In momentul asta nu ma pot gandi decat la Ogilvy. Desi nu-mi place in multe privinte, pot totusi sa fiu sincera si corecta si sa-i recunosc meritele. Iar marele merit al lui Ogilvy nu e talentul, ci faptul ca nu i-a fost niciodata frica sa ridice alti oameni. Sa isi ridice oamenii. Nu in sens de functii, functiile sint fum. In sens de sharing knowledge, sharing trust si in sens de continuua ridicare a stachetei. In contextul lui Ogilvy si al superleadership-ului, adevaratii lideri si mentori sint doar aia care isi ridica oamenii. Restul sint ce vor ei sa fie, mai putin asta. Voiam sa pun un link intru exemplificare, dar se pare ca netul e totusi mai slow decat de obicei la ora 4:24 dimineata. : )) Asa ca, daca tot am inceput cu un concept made in US, o sa incheiem tot cu un concept made in US: To be continued.

Categories: advertising, brainAvalanche, copywriting | Leave a comment

cutting edge advertising: unlearn everything.

I’m currently reading Cutting edge advertising, by Jim Aitchison. An edgy book on how to create the world’s best print for brands in the 21st century. So it was Aitchison who gave me this half-funky idea, to start a blog display section for the best print ads I’m digging around.

My first choice  goes to JB. Reason: it’s what a print ad should be: simple, surprising, smart.

Now let me rewind just a little to Jim Aitchison. Mainly cause I highly recommend his book. To make it short, Aitchison’s cutting edge “advice” goes mas o menos like this: throw out every damn thing you hold dear! Throw out everything you’ve ever learnt. Throw it to the ground, stamp on it and grind it into dust. This, and this is the only way will you be really creative. Learn things anew. See things from a different perspective. Learn to love words and what they are capable of.

I’d say this is a hell of a Carlsberg-advice. Meaning probably the best in the world.

Every page of his book is filled with heavyweights in the industry, from Indra Sinha and Neil French to David Abbot and Bob Barrie. So much so, turning a page is a real pain. So much to learn, so few pages. A little tip here. A big idea there. A fantastic way of looking at things everywhere else. Combined with neat little examples and you have a book that will practically sell itself. And it has. Incredibly well, too. They even came out with a second (Cutting Edge Commercials) and third (Cutting Edge Radio) and a revised edition of the first. In short. A brilliant book. Nah! This still isn’t a good enough review to call cutting edge. Let’s see. Nah! That’s not good either. So instead of a review I’ll give you a PS: If you wanna go into advertising, you have to UNLEARN EVERYTHING. And Jim Aitchison it just might be the right man to teach you how.

***

Jim Aitchison is the former creative director of an advertising agency in Singapore. Beside advertising and business books, he also published fiction, under the pseudonym of James Lee.

Categories: advertising, brainAvalanche, copywriting | 1 Comment

nici Lasker, nici Resor, nici Burnett.

Echipa mea de Advertiseri ai Tuturor Timpurilor:

* trei copywriteri:

- James Webb Young de la J. Walter Thompson

- George Cecil de la N.W.Ayer

- Jack Rosebrook de la Young & Rubicam;

* un director artistic:

- Vaughn Flannery de la Young & Rubicam

* un magician al afacerilor:

- Ben Duffy de la BBDO

Punct.

Categories: advertising, brainAvalanche, copywriting | Tags: | Leave a comment

David Ogilvy on how Raymond Rubicam nailed the advertising industry.

There is no such thing as a dull product. Only dull approaches to interesting products. (Y & R)

Imi pare rau ca nu am avut timp sa transcriu tot textul. L-am gasit intr-o carte relativ veche si mi-a placut intr-atat de mult, incat am pierdut o jumatate de ora trascriind paragrafe din el. Pana in momentul in care mi-am dat seama ca am vreo cateva pagini… David Ogilvy despre Raymond Rubicam, unul dintre mentorii sai. O lectie pentru cei care nu inteleg ca respectul nu are functie, iubirea nu are cancel, iar pasiunea nu are antidot.

Un textuletz despre mentori, despre cum geniul lui Rubicam nu a vazut uriasul potential al lui Ogilvy, despre cum dupa multi ani Rubicam l-a intrebat intr-o scrisoare pe Ogilvy cum se face ca l-a “scapat”, despre cum un Rubicam de 24 de ani i-a scris sefului o scrisoare menita sa produca fie o intrevedere imediata, fie un ochi vanat, despre cum a prins contur visul “Y & R”, despre cum sa pierzi un mentor si, totusi, atunci cand tragi linie, sa spui: “Dintre toti, pe el l-am iubit cel mai mult.Sau despre cum sa-ti dea cu plus intr-o scadere.

Sau, mai simplu, Rubicam prin ochii lui Ogilvy. O priveliste de zile mari. Dintre toti, pe el.

_________________________________________________________________________________________

by David OGILVY (intertitluri GB)

“Vreau sa va pot impresiona”

A doua zi dupa sosirea mea in Statele Unite, i-am solicitat o intalnire lui Raymond Rubicam, inarmat cu o recomandare din partea lui Caroline Ruutz-Rees, faimoasa directoare a Rosemary Hall.

“Spune ce doresti”, a latrat el.

“Vreau sa va pot impresiona”, i-am replicat.

In anul urmator, el si George Gallup, care pe atunci era directorul sau de cercetare, m-au angajat sa conduc Institutul de Cercetari a Audientei din Princeton. Rubicam acorda un mare interes muncii noastre si ma trata cu o amabilitate iesita din comun.

“Noi te cunosteam dinainte de a-ti deschide propria agentie. Cum se face ca te-am scapat?”

Dupa razboi m-am decis sa-mi incerc norocul in publicitate, dar simteam o astfel de veneratie pentru Young & Rubicam, incat nu am indraznit sa solicit o slujba acolo. Cum consideram ca era singura agentie pentru care mi-ar fi placut sa lucrez, nu aveam de ales decat sa incep pe cont propriu. Intr-una din ultimele scrisori inainte de a muri, Rubicam imi scria “Noi te cunosteam dinainte de a-ti deschide propria agentie. Cum se face ca te-am scapat?”

Prieteni nu este cuvantul potrivit. El mi-a fost patron, mentor, sfatuitor, critic si constiinta.

Intre timp devenisem buni prieteni. Prieteni nu este cuvantul potrivit. El mi-a fost patron, mentor, sfatuitor, critic si constiinta. Am fost discipolul sau si l-am adorat ca pe un erou. La un moment dat, mult dupa ce se retrasese din Young & Rubicam, el s-a oferit sa devina presedinte la Ogilvy & Mather.

Daca toate institutiile sunt umbrele alungite ale unui om, se poate spune ca doua agentii, cele mai bune din lume astazi, sunt umbrele lui Raymond Rubicam.

Alaturi de bunicul meu, cu care semana fizic si in multe alte privinte, Rubicam era cel mai extroverit om pe care l-am cunoscut. El spunea absolut tot ce-i trecea prin minte, fara sa se gandeasca ce efect ar putea avea. Intr-o zi imi lauda una dintre campanii intr-un limbaj ce ma facea sa rosesc, iar cateva saptamani mai tarziu imi critica alta campanie cu o candoare care ma infiora.

Reclamele pe care le-ai scris pana acum nu sunt cine stie ce, dar in scrisoarea asta este cate ceva.”

Cel mai mic dintre cei opt copii ai unei familii sarace s-a lasat de scoala la 15 ani si si-a petrecut urmatorii noua ani cutreierand tara ca functionar, hamal, insotitor de vite, lucrator intr-un cinema, comis-voiajor, vanzator de automobile si reporter de ziar (cu 12 dolari pe saptamana). La 24 de ani a solicitat o slujba de copywriter la agentia astazi disparutului F. Wallis Armostrong din Philadelphia. Mai tarziu, el isi amintea: “Stateam in hol – pe o banca atat de tare, incat si acum o mai simt inca. La sfarsitul celei de-a noua zi, am explodat. I-am scris sefului o scrisoare calculata sa produca fie o intrevedere imediata, fie un ochi vanat. Seful a aparut in hol ca o furtuna, fluturand scrisoarea si zicand: Reclamele pe care le-ai scris pana acum nu sunt cine stie ce, dar in scrisoarea asta este cate ceva.”

Un copywriter este un rau necesar, dar un art director nu este decat un lux afurisit.

A ramas la Armstrong timp de trei ani, dar nu i-a placut. Armstrong spunea ca un copywriter este un rau necesar, dar un art director nu este decat un lux afurisit. A reusit sa pacaleasca pe toata lumea. In 1919 Rubicam s-a mutat la N.W.Ayer, pe atunci cea mai mare agentie din tara. Acolo a conceput campanii care au fost incluse in toate antologiile marilor reclame, printre care: Instrumentul celor Nemuritori, pentru Steinway si Un Ingredient Nepretuit pentru Squibb. Apoi, dupa patru ani la Ayer, a facut echipa cu un director de cont, pe nume John Orr Young, si, impreuna, au deschis, cu bani putini, agentia Young & Rubicam. Capitalul era de 5.000 de dolari si primul lor cont nu a fost prea mare. Azi agentia lor este prima sau a doua ca marime in lume, avand o cifra de afaceri de aproximativ 3 miliarde de dolari pe an.

In eterna lupta pentru putere care se duce in interiorul oricarei agentii intre cei de la creatie si directorii de cont, Rubicam – el insusi copywriter – a fost puternic de partea oamenilor de la creatie. Pe directorii de cont ii numea cu demodata si, azi, peiorativa expresie, oameni de legatura, insistand asupra faptului ca unica lor misiune era sa-i faca pe clienti sa aprobe reclamele.

El m-a invatat sa renunt la clientii care distrugeau moralul personalului meu.

In publicitate, inceputul maretiei este sa fii diferit, iar inceputul esecului este sa fii la fel.

Ca toti ceilalti giganti, Rubicam a fost un perfectionist si avea obiceiul sa blocheze reclamele exact cand directorul de cont era pe cale sa le prezinte clientului.

Angaja oameni capabili, ii platea bine si ii pregatea bine. Obisnuia sa spuna: “Pot sa scot de la oameni mai mult decat au in ei”. La un moment dat, sefii a noua mari agentii erau absolventi ai lui Rubicam.

Secretul succesului lui a fost abilitatea de a atrage oameni exceptionali prin capacitatile lor, pe care i-a tratat cu atat de mult respect si consideratie, incat acestia nu l-au parasit niciodata.

Pe el l-am iubit cel mai mult.

Actualul presedinte al agentiei Young & Rubicam a spus ca Rubicam ne-a jucat un renghi formidabil – nu a lasat in urma o lista de principii.

El a lasat totusi in urma un aforism pe placul tinerei generatii de la Young & Rubicam: “rezistati rutinei”. Sau, asa cum spunea seful Departamentului sau de copywriting: “In publicitate, inceputul maretiei este sa fii diferit, iar inceputul esecului este sa fii la fel.” Un punct de vedere care a fost impartasit si de Bill Bernbach.

L-am cunoscut pe Rubicam timp de 40 de ani, mai mult decat pe oricare dintre gigantii mei, si pe el l-am iubit cel mai mult.

Categories: advertising, altceva, brainAvalanche, copywriting, Oameni frumosi | Tags: , , , , , , , | Leave a comment

Create a free website or blog at WordPress.com. The Adventure Journal Theme.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 210 other followers