Chestii altfel

whaddaya want from me?

In Cluj ma urmarea tot timpul o carte. “Love in the time of cholera” – Gabriel Garcia Marquez. Oriunde ma intorceam, ea era mereu acolo. In vitrina vreunei librarii, in mana vreunui student de pe strada, pe vreun afis, intr-o conversatie dintr-o statie de autobuz, pe o banca in parc; aparea in filmele la care ma uitam, randuri din ea apareau citate in alte carti pe care le citeam, orice cautare pe google despre motoare, dexter, surubelnite, cutii de viteza, tenisi, capote, ciocane rotopercutante roz, motostivuitoare cu stelutze, harpoane pt. vanat beluga, whitman, “kandi kolored tangerine flake streamline baby” sau orice alt subiect radom – ma ducea, invariabil, (si) la cartea asta. Si, fiindca m-a hartuit in asa hal, m-am incapatanat sa nu vreau sa pun mana pe ea. Era un fel de joaca secreta, stiuta numai de noi. Cand venea ea spre mine, o ignoram cu desavarsire si ii spuneam incet, in gand: “stii, chiar daca il ador pe marquez, urasc povestile siropoase din literatura sud-americana, eu am crescut cu henry miller si bulgakov, asa ca nu ai nicio sansa”. Iar cand mergeam eu spre ea, cand o cautam in jur dinadins, cand as fi vrut sa ii dau o sansa, ea inceta sa mai apara vreo cateva zile la rand; ma ignora, la randul ei. Daca nu ar fi fost vorba de o carte, ci de un om, ai fi putut crede cu usurinta ca e vorba de doi iubiti capriciosi, carora le place sa faca totul sa fie complicat, sa se joace, sa sfideze, pentru ca, nu-i asa, dragostea aia simpla si fara nabadai e plictisitoare. Azi cartea mea capricioasa si-a facut iar aparitia. Era intr-un link, primit de la un om drag. Care ducea spre “Serendipity”, un film a carui poveste (capricios-frumoasa) se roteste chiar in jurul acestei carti. :) Am crezut ca o sa-i fie lene sa ma mai urmareasca si in Bucuresti. Doar ca, se pare, cartea mea capricioasa are ceva foarte important sa-mi spuna. Si cine altcineva sa aprecieze mai mult incapatanarea ei, daca nu un om incapatanat? Astept cu nerabdare ziua cand o sa faca in asa fel incat s-o primesc cadou. Ce?!? Doar nu credeati c-o sa cedez eu prima si-o sa mi-o cumpar. No way, Senor.

Categories: Analfabetar si-un pic de Nick, Chestii altfel, Criminally Vulgair | Tags: , , , , , | Leave a comment

data viitoare in Shangri-La. okay?


Clar de inimã

(exclusivitate din 2007 : )))

___________________

Acasã în cuvintele noastre e clar de inimã

Acasã în cuvintele noastre respiri diamante

Şi auzi dimineţi ploioase încolãcindu-se

Pe luna plinã cãptuşitã cu portocaliu.

Poate sunt prea aproape ca sã mã vezi

Sau poate prea departe ca sã mã scrii

E iar toamnã cãptuşitã cu miros de portocale

şi roz brumat închegat în mâini trandafirii

şi-n ploi de ne-cuvinte logodite cu ne-zâne

prin plantaţiile de alb-crud ale frunţii

prin albastrul-desculţ al ochilor tãi

albaştri cât tot cerul

şi încã un kilometru dupã.

Poate eşti prea departe ca sã îmi înfloreşti

tâmplele în alb şi sã îmi mângâi

picurii de rouã tandrã de pe praguri

şi licuricii cu inele de diamant

pe degetul mic de la picior.

Poate eşti prea aproape

ca sã îmi arãţi în ne-clipiri de-o frunzã

şi-n îmbrãţişari pânã la oasele înfãşurate-n roşu

cã braţele nu-s frânte, sunt minuni

când ne plimbãm mânã de mânã

sub clar de inimã.

Lasã, atunci,

Îmi arãţi când o sã ne vedem din nou

În trecut, în viitor, fugãrindu-ne mereu

Mereu şi mereu fugãrindu-ne prin timp

Cãutându-ne pânã la marginea timpului

doi sâmburi de luminã care ning visare.

Şi cum o sã ne recunoaştem, întrebi?

Mãi, dar e atât de simplu

Dupã ochi,

buze,

ninsorile cu fluturi albi

şi îngeri.

E toamnã cãptuşitã cu miros de cer albastru

Şi ingerii se spânzurã cu aureole

Şi aripi albe curg pe sub pleoape

Şi cresc arzânde aleile din gât

Sub clar de inimã.

Şi mie nu-mi pasã câtuşi de puţin

Pentru cã te-am gãsit în viaţa asta.

Rãmâne sã ne fugãrim prin timp

data viitoare.

Şi cum o sã ne recunoaştem, întrebi?

Mãi, ţi-am mai spus, e-atât de simplu

Dupã vise,

primãveri,

buze,

lacrimi care plâng cu ochi

şi dupã pui de înger

care leagãnã între braţele lor limpezi

doi sâmburi de luminã

fugãrindu-se

mereu

mereu

mereu

prin timp

sub clar de inimã

cãutându-se

pânã la marginea timpului.

Categories: Analfabetar si-un pic de Nick, Chestii altfel, Criminally Vulgair | Leave a comment

streetstruck.

I damn like/search/admire and always will kandi-kolored-tangerine-flake-streamline creative people.

You know, “kandi-kolored-tangerine-flake-streamline”, like in that Tom Wolfe’s great wonderful story.

Here you can find one of those kandi-kolored people and his tangerine-flake-streamline works. Dude, thanks for givin’ me free hand in writing this feature story 4 (wow, four!) years ago. :- )

_________________________________________________________________________________

Icoanele-abţibild ale noului mileniu:

Street art – când stradă rimează cu artă

(Cum sa prostesti artistic ingerii cu grenade in gura)

Intro: Stive de îngeri care coboară direct din icoane pe pereţii oraşului şi care privesc lasciv din stencil-uri, Dumnezeu care, în pauza de icoană ascultă Rolling Stones, fumează şi mai ară carnea omului urban cu câte un înger, unicorni nou-născuţi cu dinţi de lapte, Marylin Monroe, Kurt Cobain sau Elvis exorcizaţi din  Purgatoriu şi înfipţi pe câte un panou publicitar, sfinţi moderni cărora iubitele le umplu pe ziduri gura cu săruturi de casă, făcute de mâinile lor fragede, grozave la gust şi coapte între dinţii lor albi şi nemiloşi, astfel încât parcă şi spectatorul de ocazie, la vederea priveliştii, simte cum îi creşte sub cerul gurii o grădină… Icoanele noului mileniu coboară în stradă  iar arta se mută de pe piedestalul galeriilor de artă direct pe zidurile oraşului, pentru a fi mai aproape de spectatorul urban. În două cuvinte – „street art”…  continuarea aici.

Categories: Analfabetar si-un pic de Nick, Chestii altfel, Criminally Vulgair, Oameni frumosi, Reportajorama | 4 Comments

Poc, buf, zdrang, ia sa vad… pt. mine fericirea e cand urechea in care aveam cercelul ala funky orbeste de la scartaitul de lumina al unui licurici prea beat sa mai lumineze ca la carte, pentru c-a jucat aseara poker pe baut tequila. Pt. mine fericirea are sosete albastre, dar umbla mai mereu descultza. Pt. mine fericirea e-n adidasi si-n pistrui si-n gropitze. Pt. mine fericirea e un whizzbrizbiz. Asta e fericirea.

“PS: Stiati ca de fapt fericirea e un glob pamantesc acoperit de papuci galbeni? Eu personal nu stiam, dar se pare ca un artist de pe aici asa crede. Eu as zice ca daca papucii erau multicolori si doar de femeie, ar fi insemnat fericirea according to Mira.” ( www.andradacoos.wordpress.com )

Categories: Chestii altfel | Leave a comment

emil, motani, fulare, bomboane colorate si nici un licurici cu inel cu diamant pe degetul mic de la picior

 … dupa cum zice Emil Brumaru (cel mai misto Hobbit si Cersetor de Cafea pe care il stiu)… lunea e o zi care ar putea fi evitata cu succes daca s-ar dubla duminica… dupa cum zice tot Emil Brumaru… toamna motanii au nevoie si de calorifere unse cu magiun de prune… dupa cum zic eu… motanii au nevoie si de fulgere patrate, parcate rotund in ureche… dupa cum zic tot eu… motanii beau cafea prea multa si, cateodata, inainte sa plece definitiv dintr-un loc si din viata ta, iti spun: ,,hai in Rai cu troleul si-o sa ne compostam ingerii pazitori cu dintii si-o sa fumam timpul cu bunici in loc de filtru. vii?”… si tu esti fraier si zici ,,nu vin”… si dupa cum zic tot eu… toamna motanii au nevoie de fulare groase la gat, ca sa nu vina ragusiti la ziua mea. pentru ca mie si Hobbitului ne plac motanii care cand simt ca vine toamna isi trag fulare smechere si isi indeasa in buzunarele paltoanelor si in sosetele groase tone de bomboane rotunde ca ochii si colorate curcubeu. fir-ar, asta e un text in care nu apare nici un brotacel verde si nici macar un licurici cu inel cu diamant pe degetul mic de la picior. ok, atunci azi fara brotacei si fara licurici cu inele cu diamant pe degetul mic de la picior. azi avem doar motani. numai si numai motani.

si doua piese pentru motanii nostri, sa se mai incalzeasca, ca sa nu raceasca pana la ziua mea, ca doar nu om sta sa bem shot-uri de coldrex. piese numai bune de ascultat intr-o dimineata de duminica ploioasa, cand motanii pierduti in pijamale stau cu nasurile varate sub patura groasa, band turceste tone de cafea cersita.

sau pur si simplu o piesa buna de ascultat cand te uiti pentru ultima oara de pe geamul trenului la peronul unui oras pe care il lasi in urma pentru totdeauna. un oras gri si urat. pe care toti il parasesc.

Categories: Chestii altfel | 2 Comments

la colţul unei case rotunde… se auzi o împuşcãturã de cuţit… mortul cãzu spânzurat.

inspirat de ideea unui textuletz de-al lui Raul. (ps: tot incaltzat?)

Creativitate  VERSUS  Publicitate

Priviţi-l pe acest domn îmbrãcat în costum de business man, purtând ochelari fumurii şi care se plimbã pe stradã. Hai sã aruncãm o privire mai îndeaproape… Sã-i urmãrim puţin paşii. Suntem atenţi la semafoare, la semne de circulaţie. Din depãrtare se aude o sirenã de poliţie. Sau e de ambulanţã? Nu ştim, dar nici nu are importanţã. Sunetul de apropie, încetinim paşii instinctiv. Panouri publicitare.< Bucura-te! Shine! Smile! Dormi linişit! O sã avem grijã de tine. Close your eyes>… Insã…ce s-ar întâmpla dacã în momentul în care i-ai deschide din nou, ai surprinde cu coada ochiului…..în mijlocul traficului şi al posterelor şi panourilor şi semafoarelor şi luminilor şi sirenelor…  o reclamã inteligentã. O reclamã în care creative directorul de la agenţia de publicitate sã nu îi fi spus clientului: “Dacã vrei sã faci reclamã la telefoane, ai grijã sã pui pe afiş o pozã cu un telefon cât mai mare, ca nu cumva sã creadã “proştii” cã e vorba de altceva. Dacã vrei ca “proştii” sã înţeleagã, ai grijã sã nu foloseşti cuvinte mai lungi de 5 litere şi nici fraze mai lungi de 5 cuvinte. Dacã vrei ca “proştii” sã cumpere, ai grijã sã pui multe inimioare, multe culori şi neapãrat un <smile!, shine!!, be happy!”> Ce s-ar întâmpla dacã în momentul în care ai deschide ochii din nou, ai surprinde, cu coada ochiului… cuvinte uriaşe care te lovesc. Poate un “Leave me alone!” Sau poate sunt doar cuvinte care te aşeaptã sã te apropii, sã le atingi, sã pui mâna pe o literã, sã o ridici, sã o priveşti, sã îi schimbi locul… Uite, deja cuvantul nu mai are sens, dar dacã pui litera în alt loc, poate îi dai chiar tu un sens. Hmmm, deja oraşul nu mai e doar un decor idiot, nu? Stai pe ganduri….Poţi sã te joci.  Si poţi sã îl prinzi în joc şi pe domnul în costum de business man, purtând ochelari fumurii, care se plimbã prin oraş şi care crede cã noi, consumatorii de brand-uri, suntem “proşti”.

 

Publicitatea e ca şi poezia – multã şi proastã. Publicitatea ne face sã vedem un film nu în douã ore, ci în trei. Publicitatea are pânã şi emisiuni special dedicate ei. Fraza: “Si nu ştii reclama aia…?” şi-a fãcut deja loc în conversaţiile noastre cotidiene. Mergem la magazin şi cerem margarina sau pasta de dinţi X şi nu alta, cã apoi, cine ştie ce se întâmplã, poate devenim mutanţi X-Men…

 

In era publicitãţii şi a branding-ului, până şi partea feminină a Sfintei Treimi, Fecioara, nu mai are încredere în ea pentru că a descoperit Gucci şi Prada.

 

Publicitatea nu e rea în sine, publicitatea poate sã fie rea atunci când nu mai putem distinge între publicitate bunã şi publicitate proastã.

 

Spot-urile bune din România pot fi numãrate pe degete. Poate ne mai amintim spot-ul la Tabu, cel cu sauna, sau poate seria de spot-uri Orange, Vodafone sau campania Cotidianul. Foarte puţine reclame ajung sã câştige premii Effie. De obicei, marile agenţii preferã sã facã reclame care sã vândã şi nu reclame care sã fie de calitate, pentru cã s-a încetãţenit ideea conform cãreia o reclamã care ia premiu e foarte posibil sã nu vândã. Prin urmare, creativii din agenţii preferã sã îl considere pe consumator cea mai joasã subspecie a speciei umane, care nu înţelege nimic, în cazul în care i se serveşte mai mult decât <smile!, shine!, be happy!>

 

Adevãrata problemã în publicitatea actualã e lipsa creativitãţii. Ea face diferenţa între o reclamã bunã şi una rea. Creativitatea poate fi tradusã în multe feluri. De exemplu, pânã şi în cazul unei prãjituri poate fi vorba de creativitate pentru cã, dacã vrei sã faci o prãjiturã cu glazurã pornind de la zero, trebuie ca mai întâi sã creezi universul, potrivit lui Carl Sagan.

 

Creativitatea mai înseamnã sã gândeşti în zig – zag, sã sari din schemã. Dacã clientul agenţiei tale de publicitate vrea un spot cu împuşcãturi si gangsteri pentru un whisky, nu te împiedicã nimeni sã îi faci un spot dupã urmãtorul scenariu: la colţul unei case rotunde… se auzi o împuşcãturã de cuţit… mortul cãzu spânzurat.

 

Creativitatea nu are nevoie de ficţionari de serviciu, ci doar de oameni care sã gândeascã în zig – zag. De creativitate duce lipsã şi mass-media. Clişee, fraze stereotipe, un nou limbaj de lemn, aceleaşi viziuni. Nici un articol care sã aibã o altã viziune decât cea standard. Maximul creativitãţii în mass-media e rebranding-ul. Nu mai merge revista? Nici o problemã, o rebranding-uim. Pânã la urmã, se poate spune cã şi rebranding-urile care se fac pe bandã rulantã, au drept cauzã, paradoxal, nu un suflu creativ, ci, dimpotrivã, lipsa creativitãţii.

 

Acesta s-a dorit a fi un discurs despre publicitate, deturnat apoi spre creativitate. Acest discurs nu are un final. Finalul îi aparţine oricãruia dintre noi. Dacã suntem consumatori, ne aparţine alegerea şi distincţia între o reclamã bunã şi una rea. Dacã suntem clienţi, ne aparţine impunerea unei viziuni originale şi demitizarea consumatorului “prost”. Iar dacã vom fi, şi sunt sigurã cã unii dintre noi vor fi, creativi în cadrul agenţiilor de publicitate, atunci alegerea constã în executarea realitãţii – nu ca un cãlãu creativ, ci într-un mod nou şi surprinzãtor: presari pe jos idei şi cuvinte, alcãtuieşti în jurul realitãţii un cerc perfect, rotund, un cerc de cuvinte şi idei-praf-de-puşcã, apoi scapi un chibrit şi … fugi.

 

 

Categories: Chestii altfel | 2 Comments

Credintza updatata – Dumnezeu, in pauza de icoana fumeaza si asculta Rolling Stones. Poate si un pic de Guns’N Roses.

Un pântec de Fecioară, preferabil privat, care să te nască iar, nori cu sila şi sictirul lor înalt de oameni şi pământ, lumânări divorţate de lumină, Iisus servind un sufertaş de rugăciuni în timp ce aşteaptă să îi fie apretate veştmintele de apariţie, hectare de albastru, Dumnezeu care mai inaugurează câte o biserică şi aşteaptă să îi mai fie spart câte un cod davincian… <<Please update your faith! You are running very low on faith space on ( S ) Soul>>… bisericile care se mută în pub-uri, îngeri care se vând la stive, în magazine, Sfântul Duh, care, atunci când nu e lăsat la vatră, mai e chemat pe Pământ de câte unul mai poetic, care şi-l doreşte neapărat în graffiti-ul lui. Căci, până la urmă, icoanele noului mileniu coboară, mai nou, în stradă, în vreun graffiti cu îngeri care se uită lasciv de pe un perete lângă care un criminal îşi gâdilă victima. <<Problems installing your faith. Please contact the Whole Network Administrator (aka God)>>>
Aşa se traduce în termeni moderni credinţa youth generation, ,,credintza” actualizată, care nu mai suportă ordinea firească a lucrurilor, nu ţi se mai înfinge în moalele capului şi nu mai stă lângă tine, ca o nevastă cuminte, ci te turmentează cu părăsiri şi reveniri neaşteptate, ca o amantă ursuză. Nu mai cunoaşte reguli, ci doar „updatări”. Tinerii se adaptează, deci, de ce nu ar face-o şi religia lor? Până la urmă, în religia youth generation, până şi partea feminină a Sfintei Treimi, Fecioara, nu mai are încredere în ea pentru că a descoperit Gucci şi Prada. Aureolele sfinţilor nu le mai vezi decât dacă nările şi venele tale au o relaţie destul de bună cu prafurile albe iar credinţa „brand new updated” nu îţi mai mânjeşte până şi periuţa de dinţi, care, datorită credinţei posesorului, devenea, mai demult, adevărată periuţă-mântuitor pentru dinţii eretici. <<Setting default problems. Please restart or install God>>
Religia şi credinţa tinerilor se personalizează, se stilizează, forma ei supremă devine să îţi pui avatar cu îngeri sau un foarte colorat „God loves you!” la status-ul de la messenger. Hmm, război, pierdut, aruncaţi îngerii de la mess în aer, oricum nu o să vă murdărească podeaua, din ei nu rămân nici măcar schije… Nici cele mai agresive chain mail-uri nu îl mai sperie pe tânărul credincios modern. Că doar moartea promisă în ele nu e, vorba dinescului, decât un exerciţiu digital, o violonistă frumoasă care îşi încearcă arcuşul întotdeauna pe babe dezacordate din toate oasele, niciodată pe el.
Credinţa se updatează, e trimisă acum la bucată, prin chain-mail-uri sau mass-uri. „Vrei ca Dumnezeu să îţi îndeplinească o dorinţă? Trimite acest mail tuturor persoanelor pe care le cunoşti.” In curând, la colţ de stradă nu vei mai fi rugat cu trei perechi de şosete la 15 mii, ci cu „un pic de religie, don’şoara, nu doriţi? ” sau, poate cu „o bucată proaspătă de credinţă, ţi-o las şi la preţ”. <<An error has been detected. Would you like to skip up to Heaven?>>
Credinţa youth generation, feminină ca gen, după modelul feministelor din secolul trecut, care au cerut egalitatea sexelor, şi-a ars şi ea sutienul, întru emancipare. Aşadar, azi nu mai eşti considerat eretic dacă te întrebi ce maşină conduce Dumnezeu în Rai, dacă Iisus asculta în adolescenţă Pink Floyd şi Rolling Stones sau dacă sfinţii, în pauza de icoană, fac gargară cu ceai ca să nu simtă nasul credinciosului care sărută icoana că au fumat o ţigară făcută din cenuşă de suflete arse în vreun crematoriu sau abator paradisiac. <<God allarm! It may occur Norton Antivirus>>
Totul se ezoterizează. Graniţa dintre eretism şi credinţa modernă devine tot mai greu de distins. În bisericile moderne, de cele mai multe ori cele din mintea noastră, nu cele din patru pereţi, lumânările nu îţi mai sug dulce din suflet prin arderea înceată, ci divorţează brutal de lumina lor. Nu mai au nimic în comun cu „Şi se făcu lumină!” <<God status: be right back >>
Lumina dispare şi din impurele rugăciuni postmoderne, dar posibil de purificat prin filtre care se găsesc până şi la colţ de stradă, dacă ochii tăi nu-s camuflaţi – poate unicornii ăia nou-născuţi şi cu dinţi de lapte dintr-un stencil, ori, poate, albastrul-putred al cerului care se prelinge peste sângele victimei criminalului care mai devreme îşi gâdila victima sub privirile lascive ale îngerilor coborâţi din icoane direct în graffiti. Si ochii tăi, ochii tăi nu-s camuflaţi…? <<God’s new stauts: invisible to everyone>>
Religia „updatată” nu mai poate fi imaginată decât, poate, de vreun pictor suprarealist – gândită cu urechea, atinsă cu mintea, auzită cu piciorul, rostită cu ochiul, traversată prin Cuvânt. Si tu, te mai gândeşti tu la mâna ta dreaptă, la covorul tău stâng, la ochiul tău drept, la glasul tău stâng, la gândul tău drept, la Dumnezeul tău stâng…?
Mai nou, există şi credinţa instant, la pliculeţ, la fel ca budincile sau ciorba, un fel de fast-food-for-soul. Mai simplu – fast-faith. Se prepară uşor. O poţi cumpăra de la orice chioşc. Aproape la fel de uşor cum o aduci şi în casă, cu sacoşa şi cu zugravul, căruia îi spui: „Hei, băiete, mai tare cu credinţa aia! Divinizează şi sufrageria bine, altfel chem alţi zugravi mai religioşi ca tine şi nici banii nu ţi-i dau!” <<Enter faith numbers or religion ranges, separated by deep com(m)as>>
Heruvimilor cu aureolele cârpite (împrumutate după moda jeanşilor protejaţilor lor de pe Pământ), mai nou li se pun sub aripi seminţe de „eu cred”, pentru ca toamna să poţi intra cu nările în ei, pentru o supradoză de credinţă. Sunt ieftine supradozele de credinţă – foarte ieftine, aşa cum şi trădarea lui Iuda ar valora azi, la toate bursele din lume fix 30 de arginţi. O să fii bogat dacă investeşti în ea, e o investiţie sigură. Hai, pariază pe Iuda! O să fii bogat când o să vezi că ai avut dreptate, că până la urmă fiecare cheag de sânge mesianic = un argint în buzunarul tău. Afacere profitabilă. Casele de schimb din Purgatoriu o să îţi umple buzunarele cu bani. Iar Purgatoriul nu e decât un loc de tranzit, ce mai contează unde o să fii repartizat după? Hai, pariază! <<Do you want to revert to Hell mode? Undo faith and insert Personal Jesus>>
Alternativa la credinţa post-modernă…? Hmm…Poate să găseşti un oraş, cu o singură casă, cu un singur perete, cu o singură uşă, cu un singur bec, să îţi smulgi ochii camuflaţi din rădăcinile tâmplelor cu un desfăcător de şampanie şi să te laşi acolo, la lumina slabă a becului, până când or să îţi încolţească alţii noi. Sau poate doar un Personal Jesus marilynmansonian ar mai putea să îi are carnea credinciosului post-modern cu câte un înger, să îl pună să mai guste, pe lângâ pizza şi hamburgeri şi carne răscolită de înger şi de drac. Şi tu… tu te întrebi vreodată dacă sfinţii au iubite care să le umple gura cu săruturi de casă, grozave la gust, făcute de mâinile lor albe grozave şi coapte între dinţii lor albi şi nemiloşi, astfel încât să simtă sfinţii că sub cerul gurii le creşte o grădină? Te întrebi dacă nu cumva îngerii plagiază levitaţia Matrix? (Da, îngerii moderni levitează, nu mai zboară, şi-au dat jos aripile în semn de protest). Te întrebi dacă o să ai rău de înălţime când o să ajungi în Rai? Ai vrea, ca atunci când o să mori, singurul lucru care să te doară să fie mâna iubitei unui sfânt în timp ce îţi mângâie gândurile? <<Would you like to save the changes you made to the New Faith Heaven Document?>>
Poate o să arzi în iad cu Jimi Hendrix şi Kurt Cobain dacă te întrebi toate astea. Şi nu o să ai niciodată pântecul ăla de Fecioară, privat, din care să te naşti.
Dar, dacă tot e să arzi în iad, măcar să arzi frumos, cu fiecare mână, picior şi venă de sânge. Fiecare picătură de sânge să ţi se caramelizeze frumos şi fiecare mână să îţi ardă până la os. Iar Kurt Cobain nici măcar nu e o comapanie rea. Smells like believer spirit… aşa, arzi, fii tu lumânarea care să nu divorţeze niciodată de lumina ei. <<Antichrist Program has been removed – there were some shooting problems, please try to log in later on>>
Insă oricum în iad e inflaţie de draci, aşa că… totuşi, nu vrei să ajungi în Rai, până la urmă? Atunci, nimic mai simplu: du-te şi deretică-ţi bucătăria pe ritm de Rolling Stones. Pentru că oricum bucătăriile şi muzica bună se văd şi se aud din Ceruri mai bine decât rugăciunile şi faptele bune. <<Transfer completed. Faith File has been saved in Updated Religion.doc. Now connecting to hell proliant server…>>

Categories: Chestii altfel | 3 Comments

pestii beau doar apa minerala plata cu lamaie, ca manechinele

@you: am zis ca pot sa fac un text pornind de la o singura idee si sa leg absolut orice idee de alta, oricat de diferite ar fi.  si nici nu am pus deloc punct. ;) tata,  am facut atelier de creative writing cu za God of writing, deci… poate trebuia sa-ti spun. :D astept tequila.

… sa-mi aprind tigara din cea mai apropiata stea (fir-ar, mereu uit ca nu fumez) si sa ma joc cu macrocosmosuri cu cravate de plush roz printre explozii de supernove in care inoata pesti care nu beau niciodata apa, ci doar apa minerala plata cu lamaie, ca manechinele, pesti care fac economie de rochitze, funditze, cuvinte si alte chestii din astea de gagici, gagici care sint oricum prea ocupate sa isi duca la medic blugii aia albastri si desenati cu marker-ul, pt. ca, bietii, sufera de sindrom Stockholm si la un adica, daca li-i rapeste cineva, nu mai pot da de ei, ca doar, la asa sindrom, ar fi primii care s-ar ascunde in coshmaruri crosetate din verde pe sub pungi de somn incoltite sub gandurile cu palarii roz ale cainilor cu dinti de diamant si respiratii de carne in pielea adormita de cocori, cocori care zboara pe deasupra satenilor care cosesc verdele din frezele punk-istilor, ca sa-mi faca mie din ele virgule si semne de intrebare pt. ca ale mele au iesit in oras de ieri si nu s-au mai intors, mama-mama, sa vezi ce bataie le dau cand ajung acasa, adica inuntrul bobitei noastre de strugure mov, cu draperii portocalii, situata la mijloc de furculita si la jumatatea unui sfert de poveste cu o steluta din coltul drept al camerei, care s-a indragostit de-o dacie albastra, dacie care a decis sa nu mai faca demersurile necesare pt. cererea copyright-urilor la Bulgakov sau Auster sau Forster, caci, nu-i asa, e prea ocupata cu lucrul la fabrica de conserve si nori, fabrica unde lucreaza si pitici grupati in sindicate anti-supernove si anti-atomi de hidrogen, atomi pe care, la randul lor, nu i-a intrebat nimeni inainte daca vor sa fuzioneze in scopul nasterii unei supernove, deci care au tot dreptul de a avea si ei sindicat, pai nu?… si, normal, sa intre intr-un sindicat si radioul care spune si crede sincer ca el atunci cand o sa se fie mare o sa se faca laptop (my god, sa ii spun cumplitul adevar…?) si sa isi faca sindicat si creionul ala verde de pe masa, pe care l-as alinta Wonderwall, dar mi-e frica sa nu ii cada prea greu la stomac, asa ca il las in pace si mai bine ma gandesc inca o data ca imi pare groaznic de rau ca nu fumez…

Categories: Chestii altfel | 1 Comment

titlu

… un continent inventat de mine, in care se vorbeste limba spiralelor de stea, continent care are miros de buburuza parlita de luna, un continent cu ochi sparti de soare,  in care cerul e linistit, pt. ca nu il doare nimic azi, nici macar culoarea, in care vara vine ca un iepure inghetat, un continent in care se mananca numai mere verzi, niciodata rosii, un continent in care aleile cresc arzande in gat, in care fluturii bat sub piele, in care bezna din lumina ameteste, in care pielea e captusita de-atata bine si-atata cald si-atata drag, un continent cu ingeri necesari, ingeri verzi, ingeri albastri, ingeri portocalii, ingeri misto si saratzi la gust, bla, bla, sh, tz etc.

timp pierdut, timp castigat si apoi pierdut din nou.

Categories: Chestii altfel | Leave a comment

Create a free website or blog at WordPress.com. The Adventure Journal Theme.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 208 other followers