Media

razboaiele lui.

Acum trei-patru ani, cand l-am cunoscut – oarecum din intamplare – in UBB, nu stiam prea multe despre el; era doar un alt personaj de pe sticla, care banuiam ca in spatele camerelor se transforma intr-unul dintre acei media-snobs carora le lipseste cu desavarsire simtul realului si al oamenilor reali. Ei bine, am primit o palma mare de tot cand in fata mea a aparut un personaj cu o incredibila deschidere spre oameni, care nu are nici un fel de problema in a iesi la o poveste cu niste studenti no name, care se uita in ochii tai cand iti povesteste si care nu predica jurnalismul la modul academico-inversunat. Si, desi pe-atunci nu vedeam liantul intre presa mea scrisa si televiziunea lui, omul asta mi-a aratat ca pasiunea e, de fapt, intersectia; aveam in fata mea un om care refuzase in repetate randuri un fotoliu comod si pufos pentru mersul pe teren; un om care refuzase in repetate randuri un birou fancy din pasiune pentru reportajul de razboi, pentru oameni si pentru povestile lor. E unul dintre aia care mi-au demonstrat ca pasiunea poate fi un fel de esperanto. E unul dintre aia rari, care nu exista doar in fata camerei, ci si in spatele ei. Dovada o gasiti si aici, in making of-ul reportajelor lui de razboi. Un volum nu numai pentru pentru cei pasionati de reportajul de razboi, ci si de reportaj in general. Un volum in care nu e vorba doar despre razboiul din transee. Lectura placuta!

Categories: Media | Leave a comment

libertatea urii.

poti sa-ti vezi uneori cuvintele pe fundul unei galeti de gunoi. sau printr-un geam, ude, descriind orbite aproape circulare. cuvintele tale pot capata o limpezime, o puritate de scriitura in neant, in sfarsit eliberata de suportul material, pe care numai slanina sau branza o poate da. sunt gazetari care sufera fizic vazandu-si articolele cum coboara cu ziarul de ieri treptele materiei. mi s-a intamplat si mie sa-mi vad niste bucati de fraze in wc-ul redactiei. n-am gemut, nu m-am cutremurat. nu m-a cuprins melancolia efemerului si desertaciunii. dimpotriva, am simtit asta ca pe un soi de acreditare. un om poate cumpara o carte, poate cumpara randuri de carti fara sa le deschida vreodata. iar daca citeste 50 de pagini si nu intelege mai nimic dintr-una pe care a auzit la televizor, la o emisiune culturala, ca e bine s-o ia, nici gand s-o arunce. o depune pe raft, spunandu-si c-o vor citi si intelege copiii lui. sau chiar daca citeste, intelege si ii place, o pune in biblioteca cu gandul s-o redeschida, s-o aiba la indemana. de cele mai multe ori, asta nu se mai intampla niciodata. o carte e un fel de sarcofag al cuvintelor, ingropat in biblioteca.

un ziar poate fi aruncat la cos fara regrete, imediat dupa lectura. asta nu inseamna neaparat dispret, din cuvinte ramane,  sau nu ramane, umbra lor in mintea cititorului, contopindu-se intr-o fantasma textuala uneori surprinzator de rezistenta, alteori rispindu-se ca fumul. oricum, cuvintele tale nu mai au spate, raman dematerializate, suspendate, fara alt sprijin pentru a nu pieri decat panza de paianjen a amintirii. nu mi se pare necinstit asa.

cand mor, oamenii sunt arsi sau ingropati. de ce nu s-ar duce si cuvintele lor, o data cu ei, acolo de unde au venit, in marea, singura biblioteca adevarata? un ziar aruncat in iarba destramandu-se in ploaie. Fiul Ploii. daca Dumnezeu a considerat ca din om trebuie sa se aleaga praful si pulberea, ii va fi fiind pe plac sa fie conservate cuvintele robului sau?

si, in sfarsit: daca ai avea de ales, sa mori sau sa-ti cobori cuvintele in pamant, in locul tau, sa fie mancate de viermi, sterse, uitate, iar tu sa ramai deasupra, traind vesnic, ce-ai face?

(cristian tudor popescu, fiul ploii, in libertatea urii. scrieri, editura polirom, bucuresti, 2004)

Categories: Media | Leave a comment

12 Baskets Magazine: they have nothing togheter, but even less apart.

Check out 12 Baskets Magazine. The digital magazine of Mobile Loaves and Fishes. The magazine launched in May the “I AM HERE” campaign which is designed to bring awareness to the homeless living in Austin, Texas. Danny will sit atop a billboard in Austin until enough money has been raised for him to purchase a mobile home for he and his wheel chair bound wife Maggie. Read their story HERE. Non-related: I love 12 Baskets Magazine’s website! Great!

Categories: Media | Tags: , , , , , | 1 Comment

smart media campaigns. (I)

Smart, creative, simple, surprising, original: the Go Beyond Borders Project was an initiative of Heimat Berlin and CNN International in conjunction with Berlin Tape Artist El Bocho for the 20th Anniversary of the fall of the Berlin Wall. 40 km of Go Beyond Borders tape was produced to mark the original position of the Berlin Wall and 8 Street Art Installations told heroic stories of those who conquered the divide between East and West Berlin. Watch below the “making of”.

Categories: Media | Tags: , , | Leave a comment

The Times si Sunday Times: bye-bye free content !

Accesul la continutul site-urilor The Times si Sunday Times nu va mai fi gratuit. Cele doua ziare si-au prezentat marti noile versiuni ale site-urilor, care vor fi accesate, incepand cu iunie, pe baza de abonamente. Miscarea face parte din ofensiva declansata de magnatul Rupert Murdoch impotriva continutului online gratuit, relateaza AFP. Probabil ar fi fost o idee mult mai buna ca pentru inceput sa mearga pe modelul de business freemium. Murdoch vs free content, un meci interesant pentru viitorul continutului platit. Astept fluierul de inceput. Mai multe aici.

Categories: Media | Tags: , , , , , | Leave a comment

Create a free website or blog at WordPress.com. The Adventure Journal Theme.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 211 other followers