e toamna. eh, fuck. dar e in fiecare an.

un colaj de prin multe chestii. azi n-am chef sa scriu ceva al meu.

azi nu vreau sa-mi acopar inima cu umbra unui copac, ca Nichita.

pentru ca, fuck, mie nu mi-e rusine cu ea.

eu vreau doar sa gasesc in parc o fetita pe care s-o cheme Dora,

o fetita pe care s-o rebotez Albastru-Descultz

si care sa urasca din suflet jucariile. sa ii placa sa se joace

doar cu motanii aia de care am citit eu ca toamna

isi scot puloverele din dulapuri si adidasii de sub pat.

cu motanii care torc ragusiti

intr-o dupa-amiaza de septembrie

chiulita in reverii,

care isi plimba portocalele in lesa

printre fluturi ce tot leaga si dezleaga aerul

 

ca pe-o funditza calda. fluturi care se plimba

 

cu boabe de albastru-descultz pe limba

 

pintre oglinzi ce abia pot sa respire, 

 

imbujorate,

 

pentru ca ingerii stiu multe fleacuri,

 

isi rotesc inele,

 

si-n dulapuri de bleu-jandarm

 

si-n camera scaparata-n perdele

 

se joaca de-a iubitul branduselor de toamna 

 

ce nu viseaza decat la melcii smotociti

 

de fluturii aia care s-au facut rai

 

si care am vazut c-au scris ca au un ac pentru fiecare brotac

 

care a chiulit  la lectia de verde plat. verde plat ca o clatita.

 

fluturii aia rai, care nu mai stiu sa mangaie

 

picurii de roua tandra de pe pragurile

 

dizolvate-n reverii lascive 

 

si-n unturi bleu, orange sau aiurea

 

in timp ce ingerii se spanzura cu aureole,

 

fuckin’ nataraii !

 

se spanzura de ziduri scrijelite cu

 

Dora + Nichita + “a venit toamna, acopera-mi inima” = Love

 

love pe dracu’, doar un menage a trois esuat intr-o poezie

 

cu ingeri care se tot se spanzura cu aureole

 

de fulgere rotunde parcate patrat in ureche

 

si de zgarda motanilor care torc ragusiti

 

si isi plimba portocalele in lesa

 

si le cresc arzande aleile din gat

 

si licuricii cu inel de diamant

 

pe degetul mic de la picior

 

Şontîc-şontîc

 

ne-au tras clapa, DJ.