Monthly Archives: December 2008

Declaratia de avere pe 2008

🙂

Guma de mestecat cu aroma de pepene verde.

Povesti dragi de reportaj, scrise si nescrise.

O pusculita. Cat de goala se poate.

Un pahar mare de Cola pe masa [chiar daca ma face sa ma culc pe la 4].

Un cd pierdut, cu toate pozele de la absolvire.

Ba nu, o gramada de cd-uri pierdute.
Un trandafir primit la 18 ani si pastrat pana acum.
Cercei in forma de luna.
Un medalion dat cadou unui om drag plecat departe.

Un cd cu Oasis primit la 17 ani.

O realitate pe care o izbesc cu 1.000 de vise la ora, mai ceva ca wrestlerii din RAW si SmackDown.

Rock in casti.

Un cactus in ghiveci. [pe care uit mereu sa il ud, lol]
Multi [ba nu, fooooarte multi] adidasi desenati cu carioca.
Draperii verzi, pe care-s agatate desenele in creion din liceu.

O umbrela rosie.

Doua nepotzele cu gropitze.
Un portret in creion, facut de-un pictor adevarat.
Post its-uri galbene prin toata camera. [si tot uit ce trebuie sa fac :))]
Blugi taiati.
Vreo 100 de pixuri indesate intr-un borcan de Nutella de pe masa.
Multe
cadouri de dat [uit mereu sa le dau].
Un aparat foto Canon EOS dorit de mult.
Multe fotografii dragi.
Patru ani de facultate.

Gropitze. : ))

O dorinta mare.
Ba nu! Mai multe.
Un orar vechi.
Dezordine in dulap. [hehe]

Cantece pe care le ascult obsesiv.
Doua saptamani de Bucuresti. [brrrrrrr!]

Un desen primit cadou de la un copil drag.
Un PC ce isi da restart cand vrea el.
Prieteni dragi in jur si prieteni dragi plecati departe.

Multe zile pierdute cu aparatul foto in mana.

O pasiune dementa pentru fotbal si street art.
Tricouri in dungi si jeansi desenati cu carioca.

Hyperactivitate urata la coca-cola + cafea.

Buzunare largi, in care tin stelutze. [cand nu am fulgi de zapada]
Parinti care se iubesc [yeeeei].

Oameni pe care ii iubesc.
O carte preferata.

Ba nu, mai multe.

O chitara pe care o sa invat sa cant Wonderwall.
Un telefon vechi.

Masini conduse fara carnet.

Talente culinare ascunse, atat de ascunse incat mereu ard mancarea.

Aversitate fata de pisici si fotografi. [aaaah :))]

Un fular mare si rosu.
Un curs de creative writing facut cu o scriitoare misto.
Ochelari de soare care imi acopera jumatate din fata.

O pereche de adidasi cu care vreau sa cutreier candva Japonia, La Rambla si New York.

O cana cat o vaza din care beau cafea.

Un rucsac cu Scooby Doo. [yeeeeei]

Doua inele dragi, pe care le port deja de 5 ani.
O punga de bomboane goala.
Si multe altele. Bune si rele, dar pun “etc”.

 

Ah, da. Si mai am o iarna cu zapada adevarata, ca-n povestile din cartile pentru copii.

 

Advertisements
Categories: Uncategorized | 1 Comment

de la Dono citire. uite de-aia merita sa fii in presa din bucuresti. :))

Una mica, asa de seara. Ca mi se pare geniala. E invitatia trimisa presei de Cristian David – ministru de interne – pentru ultima lui conferinta de presa. Ia uitati cum incepe si cam cum si-a perceput el “carmuirea” MIREI.

I N V I T A Ţ I E

Nr.467 din  17.12.2008

 

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, domnul Cristian DAVID,  va prezenta joi, 18 decembrie a.c., o sinteză a rezultatelor obtinute in timpul domniei sale.

Da, probabil s-a crezut rege….

Categories: Uncategorized | 1 Comment

white trash beautiful

http://www.trilulilu.ro/vaidzina/5e03027a9f38d1

Categories: Uncategorized | Leave a comment

10

lucruri pe care le vreau inapoi de craciun:

– pe sora mea, de-acolo, din cer. i-as da toti anii care-mi raman mie. nu as cersi sa traiasca, pt. ca am senzatia ca nici macar in cer nu e nimic pe degeaba. nu as vrea asta pe degeaba. as plati. viata mea in schimbul vietii ei. fara sa clipesc.

– cerceii aia mov purtati la absolvire, pe care i-am pierdut.

– medalionul ala de la 14 ani dat unui om plecat departe-departe 

– zapada adevarata si craciunurile de altadata

– portocalele din copilarie si florile de liliac de langa scoala generala

– luna aia mare, galbena si rotunda de acasa

– targu-jiu de-acum 18 ani, pe susanna care imi desena iepurasi in bucuresti si ziua in care am mers prin vidraru descultza

– pe bunicul si ochii lui albastri cat tot cerul, ca sa apuc sa ii spun macar o data ,,te iubesc”. cred c-au trecut 7 ani.

–  ziua in care m-am amorezat in cel mai total hal de ,,Wonderwall”

– povestile de reportaj si camera aia obscura foto de care mi-e dor.

Categories: Uncategorized | 1 Comment

publicitatea e ca si poezia: multa si proasta.

dar uite ca poti face si o reclama tampita care sa fie macar originala si funny.

Categories: Uncategorized | Leave a comment

not!

Comanescu was saying a few days ago that all journalists are ,,colour blind”. Not on his blog, but during a PR seminar held in Bucharest. According to Mihai, Comanescu explained to them (meaning to ,,our PR big family”, quoting Mihai :)) that all journalists are ,,colour blind”.

Means i should worry, because when i wake up in the morning, i hear the phone ringing: ,,GREEN-GREEN!”. Then i get up, i PINK up the phone and i say: ,,YELLOW?!”

And you? Yea, you! Are you colour blind?

Categories: Uncategorized | Leave a comment

nesimtire de bucuresti.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5224413-video-accident-grav-capitala-jurnalistul-cornel-nistorescu-lovit-doi-tineri-care-circulau-motocicleta.htm?cfadac=

Timp de 20 de minute pana a venit salvarea si inca 40 minute cat au durat cercetarile la fata locului, Cornel Nistorescu nu s-a dat deloc jos din masina implicata in accident pentru a se interesa de starea tinerilor aflati pe motor.

Ai dat peste niste oameni, in pixu’ meu. Si nu binevoiesti sa te dai jos din SUV?!

update: ia uite aici ce face un caine. http://www.trilulilu.ro/LillaFlickan/58088bba2630c1

Categories: Romania nesimtita | Leave a comment

daca in postul precedent au fost bling-bling si bamboo… acum inapoi la alegeri.

Locuitorii din Pata Rât, ocoliţi de campania electorală

Pata Rât şi „unmoninalul”

La 12 şi jumătate nu e nimeni pe uliţele din Pata Rât. Răzleţ, câteva căruţe trase de cai cu coastele osoase la vedere şi încărcate de povara fierului adus de la groapă despică noroiul gros al mahalalei. Puţin mai încolo, ochii mari ai copiilor cu feţele mânjite de cărbune şi murdărie, fumul gros al cauciucurilor care ard pe un deal, gunoiul ridicat la rang de mină de aur şi răcolit cu lăcomie de mâinile murdare ale săracilor, case în care salamul se mănâncă până la sfoară, drumuri pe care cizmele se uzează până la noroiul uliţei şi gospodăriile dărăpănate, care nu trec dincolo de ţigările ieftine fumate pe sub mustaţa groasă, de hainele înşirate pe sârmele care se întind obraznice pe gard sau de detergentul de lighean care nu are niciodată puterea să spele griul şi mirosul greu al gunoaielor.

Vot cool

„Nu mergem la vot, noi aicea nu existăm”, spune un localnic gârbovit de povara unui sac plin de fier adunat din groapa de gunoi şi care îşi târăşte cizmele prin noroiul gros al drumului. În spatele lui, un pâlc de patru copilandri, cu feţele înnegrite, râd zgomotos. Cel mai mare, Cosmin Lăcătuş, are 19 ani, şi, ca mai toţi localnicii, nu are buletin, dar dacă ar avea spune că ar merge la vot. „Aş merge la vot, dacă aş avea acte. Ştiu şi ce e «unmoninalul». E atunci când bagi voturile în plic şi după aia le bagi în urnă, nu?”, spune mândru tânărul.
Deşi e zi electorală, Cosmin e sigur că o să fie şi mai rău, indiferent de cine ar fi votat. Cu toate astea, ştie că l-ar vota pe ,,Eugen Vereş, pentru că el ne lasă pe groapă. Aici ne dăm în cap unul la altul pentru un fier, da’ eu tot l-aş vota pe Vereş, ca să nu închidă groapa”, mai spune tânărul, în timp ce se îndepărtează.
Puţin mai în vale, un pâlc de gospodării dărăpănate, cu rufe întinse obraznic în prispa casei şi molozul rămăşiţelor unor scânduri îmbibate în noroiul curţii, înţeapă privirea prin neobişnuita ,,formă de relief” pe care o alcătuiesc. Gospodăria e locuită tot de un membru al neamului Lăcătuşilor, întrucât „noi suntem mulţi Lăcătuşi aici, un neam întreg”.
Aurel Lăcătuş, îmbrăcat în pantaloni gri cu carouri albastre, pulover multicolor, cizme albe noroite până sus şi căciulă cu inscripţie „cool” spune, printre dinţii mâncaţi de tutun, că ar vota, dar cum nu are buletin, îi va delega importanta sarcină electorală soţiei. „Locuim aici de prin ’91. Trăim din gunoi, 2-3 milioane pe lună şi nu credem că o să se schimbe lucrurile în mai bine, orice s-ar alege”, spune omul, printre mişcări de gesticulare energice ale mâinilor crăpate şi negre. Din spatele cizmelor lui noroite apare faţa unei fetiţe cu obrajii roşii de frig şi cu ochii mari, care cuprinde sfioasă piciorul omului cu cizme albe. O cheamă Cosmina şi părintele speră ca măcar votul pe care soţia sa îl va da să schimbe ceva în bine pentru fetiţa lui.

Ultima vizită oficială, la alegerile trecute


Puţin mai încolo, sărăcia gospodăriilor dispare şi lasă locul unui merţan parcat obraznic în faţa casei şi a unei uşi deschise spre o sufragerie cu un televizor din care răzbat ample acorduri de manele şi freza în prim-plan a lui Adi Copilul Minune. Aici gunoaiele deja sunt mai selecte, mai stilate, pentru că locuitorii caselor au lucrat în străinătate. Aici mâinile nu mai sunt negre de la cărbuni, ci poartă brăţări mari, de aur masiv, asortate impecabil cu lanţurile de la gât, iar picioarele nu mai sunt încălţate de cizme cu talpa roasă până la asfalt, ci de ciocate din lac lucios. „Nu am mers încă la vot, o să mergem mai încolo. Dar nu se schimbă nimic, ce contează că votez eu Boc, vine Boc să îmi ridice mie gardul sau ce?”, spune Angheluţ Daniel, capul familiei.
Oamenii spun că ultima oară când au văzut autorităţi în zonă sau când cineva şi-a amintit de ei a fost la alegerile trecute, când au primit cadouri electorale şi asigurări că îşi va aminti cineva şi de ei. De atunci nu au mai primit vizite oficiale şi nici re-amintirea oficialilor, ci doar câteva afişe electorale care şi zac obosite pe câteva garduri din apropiere.
Puţin mai departe, un alt membru al comunităţii, de astă dată al neamului Vălenilor, stă ţanţoş într-o căruţă cu un cal ale cărui coaste osoase împung leneşe pielea cafenie. Nu ştie că nu poate vota dacă nu are buletin, nu ştie să citească, aşa că ,,degeaba mă daţi la ziar, eu vreau la TV, că la ziar nu ştiu citi”, dar spune că l-ar vota ,,pe primul care ar fi pus pe listă, pe el aş pune ştampila, care e primul, ăla iese”.
Dacă pentru vizitiul de ocazie care se vrea la televizor şi nu în ziar socotelile electorale sunt clare, la ultima gospodărie de pe strada Pata Rât lucrurile sunt însă de-a dreptul echivoce. „Am fost la vot, dar nu ştiu ce-am votat, staţi s-o chem pe muiere, că ea ştie ce-am votat. Muiere, hai încoa’!”, spune râzând locatarul.

Vlad Ţepeş pe listă


În Pata Rât există însă şi votanţi conştiincioşi. Tanti Maria are 72 de ani şi, îmbrăcată în hainele bune, de sărbătoare, se grăbeşte spre secţia de votare din Someşeni. ,,Pe cine să votez, maică? Pe Tudor Vladimirescu sau pe Vlad Ţepeş, dacă ei ar apărea pe listă, pe ei i-aş vota, să îi tragă în ţeapă pe ăştia de conduc acuma”, glumeşte bătrâna. Tanti Maria spune că a înţeles cum e povestea cu votul uninominal şi că nu a hotărât încă pe cine votează, dar că va hotărî în mod sigur când o să intre în cabină. Singura ei nemulţumire legată de politică ţine de primarul oraşului. „Îmi place băiatul aista, e bun, dar nu-mi place că stă numai pe avion, face naveta între noi şi ăia din Bucureşti”, spune tanti Maria, în timp ce îşi aranjează basmaua înflorată. După ce iese de la vot, tanti Maria spune mândră: „Gata, am votat şi uninominal, maică. Am votat partidul”. Se îndepărtează, mândră că a apucat să voteze şi uninominal.
Peste Pata Rât se lasă seara, ziua electorală se încheie, la birtul din stradă nu e nimeni care să facă politică, doar câteva haite de câini latră câteva panouri electorale, de pe care zâmbesc hâtru candidaţii. În Pata Rât nu a fost zi electorală, ci doar o altă zi scursă printre cele câteva căruţe trase de cai cu coastele osoase la vedere şi încărcate de povara fierului adus de la groapă şi care despică noroiul gros al mahalalei, printre ochii mari ai copiilor cu feţele mânjite de cărbune şi murdărie, fumul gros al cauciucurilor care ard pe un deal, gunoiul ridicat la rang de mină de aur şi răcolit cu lăcomie de mâinile murdare ale săracilor, case în care salamul se mănâncă până la sfoară, drumuri pe care cizmele se uzează până la noroiul uliţei şi gospodăriile dărăpănate, care nu trec dincolo de ţigările ieftine fumate pe sub mustaţa groasă, de hainele înşirate pe sârmele care se întind obraznice pe gard sau de detergentul de lighean care nu are niciodată puterea să spele griul şi mirosul greu al gunoaielor, de care politicienii clujeni îşi aduc aminte doar din patru în patru ani.

—————–

Prezenţă slabă
La secţia de votare din Someşeni, arondată comunităţii din Pata Rât, potrivit preşedintelui de secţie, până la ora 15.30, votaseră aproximativ 15% dintre locuitori, oficialii estimând că până la închiderea urnelor procentul urma să ajungă la 30%.

Categories: Reportajorama | 3 Comments

conu leonida faţã cu reactiunea si “bling-bling”-ul primariei faţã cu “bam-who?”-ul catalinbotezatian. ma iertaţi. bamboo.

mai kitsch decat anul asta nu cred ca a fost clujul niciodata. sincer, nu cred ca primaria s-a gandit sa te lase semi-orb cand a pus toate beculetele alea de toate culorile prin mihai viteazul si avram iancu, dar asta e efectul final. cred totusi ca primaria nu s-a straduit la capacitate maxima. sint sigura ca poate sa te orbeasca si total, nu doar semi. hai, stiu ca puteti mai mult! :)) sugestie pentru a reusi: intr-o seara in arhi-bling-bling-uiala din avram iancu sa porneasca si prea-fosforescenta fantana cantatoare. nici nu m-as aventura in zona fara sa jefuiesc in prealabil vreo pitzi de ochelarii de soare cu care umbla noaptea pe strada, ca sa-i folosesc eu fatza cu avram iancu. sau fatza cu orbirea. sau fatza cu reactiunea. ca si conu leonida.

ps: apropo de conu leonida si caragiale. cum sa mori matale, nea caragiale? sa nu prinzi matale deschiderea bamboo din seara asta… pai se poate? si tu, eminescule? sa nu apuci tu s-o iei pe veronica si sa dansatzi in fitza fitzelor… pai se poate, mai mihaitza? si tu, nichita? pai cum se poate, baieti? se cheama c-ati trait degeaba daca nu ati prins deschiderea Bambu. dar noi sa fim sanatosi si sa ne traiasca botezatu, ca sa mai aflam cum sa ne asortam catarama din piele de urs polar la chilotzii din pene de strutz si piele de iguana. noi sa fim sanatosi. ca doar kitsch-ul vine si trece. sau nu. 😀

Categories: Uncategorized | 2 Comments

Blog at WordPress.com.