daca in postul precedent au fost bling-bling si bamboo… acum inapoi la alegeri.

Locuitorii din Pata Rât, ocoliţi de campania electorală

Pata Rât şi „unmoninalul”

La 12 şi jumătate nu e nimeni pe uliţele din Pata Rât. Răzleţ, câteva căruţe trase de cai cu coastele osoase la vedere şi încărcate de povara fierului adus de la groapă despică noroiul gros al mahalalei. Puţin mai încolo, ochii mari ai copiilor cu feţele mânjite de cărbune şi murdărie, fumul gros al cauciucurilor care ard pe un deal, gunoiul ridicat la rang de mină de aur şi răcolit cu lăcomie de mâinile murdare ale săracilor, case în care salamul se mănâncă până la sfoară, drumuri pe care cizmele se uzează până la noroiul uliţei şi gospodăriile dărăpănate, care nu trec dincolo de ţigările ieftine fumate pe sub mustaţa groasă, de hainele înşirate pe sârmele care se întind obraznice pe gard sau de detergentul de lighean care nu are niciodată puterea să spele griul şi mirosul greu al gunoaielor.

Vot cool

„Nu mergem la vot, noi aicea nu existăm”, spune un localnic gârbovit de povara unui sac plin de fier adunat din groapa de gunoi şi care îşi târăşte cizmele prin noroiul gros al drumului. În spatele lui, un pâlc de patru copilandri, cu feţele înnegrite, râd zgomotos. Cel mai mare, Cosmin Lăcătuş, are 19 ani, şi, ca mai toţi localnicii, nu are buletin, dar dacă ar avea spune că ar merge la vot. „Aş merge la vot, dacă aş avea acte. Ştiu şi ce e «unmoninalul». E atunci când bagi voturile în plic şi după aia le bagi în urnă, nu?”, spune mândru tânărul.
Deşi e zi electorală, Cosmin e sigur că o să fie şi mai rău, indiferent de cine ar fi votat. Cu toate astea, ştie că l-ar vota pe ,,Eugen Vereş, pentru că el ne lasă pe groapă. Aici ne dăm în cap unul la altul pentru un fier, da’ eu tot l-aş vota pe Vereş, ca să nu închidă groapa”, mai spune tânărul, în timp ce se îndepărtează.
Puţin mai în vale, un pâlc de gospodării dărăpănate, cu rufe întinse obraznic în prispa casei şi molozul rămăşiţelor unor scânduri îmbibate în noroiul curţii, înţeapă privirea prin neobişnuita ,,formă de relief” pe care o alcătuiesc. Gospodăria e locuită tot de un membru al neamului Lăcătuşilor, întrucât „noi suntem mulţi Lăcătuşi aici, un neam întreg”.
Aurel Lăcătuş, îmbrăcat în pantaloni gri cu carouri albastre, pulover multicolor, cizme albe noroite până sus şi căciulă cu inscripţie „cool” spune, printre dinţii mâncaţi de tutun, că ar vota, dar cum nu are buletin, îi va delega importanta sarcină electorală soţiei. „Locuim aici de prin ’91. Trăim din gunoi, 2-3 milioane pe lună şi nu credem că o să se schimbe lucrurile în mai bine, orice s-ar alege”, spune omul, printre mişcări de gesticulare energice ale mâinilor crăpate şi negre. Din spatele cizmelor lui noroite apare faţa unei fetiţe cu obrajii roşii de frig şi cu ochii mari, care cuprinde sfioasă piciorul omului cu cizme albe. O cheamă Cosmina şi părintele speră ca măcar votul pe care soţia sa îl va da să schimbe ceva în bine pentru fetiţa lui.

Ultima vizită oficială, la alegerile trecute


Puţin mai încolo, sărăcia gospodăriilor dispare şi lasă locul unui merţan parcat obraznic în faţa casei şi a unei uşi deschise spre o sufragerie cu un televizor din care răzbat ample acorduri de manele şi freza în prim-plan a lui Adi Copilul Minune. Aici gunoaiele deja sunt mai selecte, mai stilate, pentru că locuitorii caselor au lucrat în străinătate. Aici mâinile nu mai sunt negre de la cărbuni, ci poartă brăţări mari, de aur masiv, asortate impecabil cu lanţurile de la gât, iar picioarele nu mai sunt încălţate de cizme cu talpa roasă până la asfalt, ci de ciocate din lac lucios. „Nu am mers încă la vot, o să mergem mai încolo. Dar nu se schimbă nimic, ce contează că votez eu Boc, vine Boc să îmi ridice mie gardul sau ce?”, spune Angheluţ Daniel, capul familiei.
Oamenii spun că ultima oară când au văzut autorităţi în zonă sau când cineva şi-a amintit de ei a fost la alegerile trecute, când au primit cadouri electorale şi asigurări că îşi va aminti cineva şi de ei. De atunci nu au mai primit vizite oficiale şi nici re-amintirea oficialilor, ci doar câteva afişe electorale care şi zac obosite pe câteva garduri din apropiere.
Puţin mai departe, un alt membru al comunităţii, de astă dată al neamului Vălenilor, stă ţanţoş într-o căruţă cu un cal ale cărui coaste osoase împung leneşe pielea cafenie. Nu ştie că nu poate vota dacă nu are buletin, nu ştie să citească, aşa că ,,degeaba mă daţi la ziar, eu vreau la TV, că la ziar nu ştiu citi”, dar spune că l-ar vota ,,pe primul care ar fi pus pe listă, pe el aş pune ştampila, care e primul, ăla iese”.
Dacă pentru vizitiul de ocazie care se vrea la televizor şi nu în ziar socotelile electorale sunt clare, la ultima gospodărie de pe strada Pata Rât lucrurile sunt însă de-a dreptul echivoce. „Am fost la vot, dar nu ştiu ce-am votat, staţi s-o chem pe muiere, că ea ştie ce-am votat. Muiere, hai încoa’!”, spune râzând locatarul.

Vlad Ţepeş pe listă


În Pata Rât există însă şi votanţi conştiincioşi. Tanti Maria are 72 de ani şi, îmbrăcată în hainele bune, de sărbătoare, se grăbeşte spre secţia de votare din Someşeni. ,,Pe cine să votez, maică? Pe Tudor Vladimirescu sau pe Vlad Ţepeş, dacă ei ar apărea pe listă, pe ei i-aş vota, să îi tragă în ţeapă pe ăştia de conduc acuma”, glumeşte bătrâna. Tanti Maria spune că a înţeles cum e povestea cu votul uninominal şi că nu a hotărât încă pe cine votează, dar că va hotărî în mod sigur când o să intre în cabină. Singura ei nemulţumire legată de politică ţine de primarul oraşului. „Îmi place băiatul aista, e bun, dar nu-mi place că stă numai pe avion, face naveta între noi şi ăia din Bucureşti”, spune tanti Maria, în timp ce îşi aranjează basmaua înflorată. După ce iese de la vot, tanti Maria spune mândră: „Gata, am votat şi uninominal, maică. Am votat partidul”. Se îndepărtează, mândră că a apucat să voteze şi uninominal.
Peste Pata Rât se lasă seara, ziua electorală se încheie, la birtul din stradă nu e nimeni care să facă politică, doar câteva haite de câini latră câteva panouri electorale, de pe care zâmbesc hâtru candidaţii. În Pata Rât nu a fost zi electorală, ci doar o altă zi scursă printre cele câteva căruţe trase de cai cu coastele osoase la vedere şi încărcate de povara fierului adus de la groapă şi care despică noroiul gros al mahalalei, printre ochii mari ai copiilor cu feţele mânjite de cărbune şi murdărie, fumul gros al cauciucurilor care ard pe un deal, gunoiul ridicat la rang de mină de aur şi răcolit cu lăcomie de mâinile murdare ale săracilor, case în care salamul se mănâncă până la sfoară, drumuri pe care cizmele se uzează până la noroiul uliţei şi gospodăriile dărăpănate, care nu trec dincolo de ţigările ieftine fumate pe sub mustaţa groasă, de hainele înşirate pe sârmele care se întind obraznice pe gard sau de detergentul de lighean care nu are niciodată puterea să spele griul şi mirosul greu al gunoaielor, de care politicienii clujeni îşi aduc aminte doar din patru în patru ani.

—————–

Prezenţă slabă
La secţia de votare din Someşeni, arondată comunităţii din Pata Rât, potrivit preşedintelui de secţie, până la ora 15.30, votaseră aproximativ 15% dintre locuitori, oficialii estimând că până la închiderea urnelor procentul urma să ajungă la 30%.

Categories: Reportajorama | 3 Comments

Post navigation

3 thoughts on “daca in postul precedent au fost bling-bling si bamboo… acum inapoi la alegeri.

  1. mihai

    atata timp cat ramai in cluj si nu te duci in bucuresti sa faci ceva cu talentul asta, e degeaba.🙂

  2. ,,I’ve walked Las Ramblas, but not with real intent”.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: