luni, o stradutza intunecata, liniste, miroase a ploaie, a rece, ea coboara grabita, eu urc agale, semi-intuneric, se apropie, tot mai aproape, umbrele lipicioase ale strazii plutesc molatice, din ce in ce mai aproape, un neon se aprinde nervos, o licarire violenta de lumina i se frange pe fatza, explozia de lumina se sparge in bobii mari de lacrimi care i se joaca pe obraji. isi da seama ca nu mai e in intuneric, isi duce maneca in dreptul fetei, isi sterge ochii cu nerv, buze umede de lacrimile scurse, privirea pierduta fixeaza un punct undeva, in fatza, isi sterge iar cu incrancenare orgolioasa bobii mari tradati de licarirea violenta de lumina si trece mai departe. ajunge la semafor si se pierde in zgomotul rece al orasului.
hope she’s ok, whomever she might have been.
