lights! camera! action! dream out loud!

Am fost incapatanat de cand ma stiu. Nu am fost un student eminent, dar am fost perseverent. Prima data am pus mana pe o carte de filozofie din curiozitate. “Kant si neokantianismul”. Am citit primul capitol si nu am inteles NIMIC. Am reluat. O data, inca o data, inca o data… NIMIC! Nu imi venea sa cred. Inca o data… L-am citit de atatea ori pana cand aproape l-am memorat, fara insa sa inteleg ceva.

Am fost la cinematograf si am vazut “Inima salbatica” in regia lui David Lynch. Cand a pornit genericul final mi-am spus ca asta vreau sa fac. Film. Si atunci m-am hotarat sa dau la Facultatea de Film. Un an mai tarziu insa, pasionat de filozofie, am participat la Olimpiada de Filozofie. Am ajuns la faza judeteana. M-am pregatit mult, vroiam sa ajung la faza nationala. La un moment dat, ca ma imping inainte, ca sa ma motivez, mi-am promis ca daca nu intru la faza nationala, drept pedeapsa, am sa dau la Facultatea de Filozofie in loc sa dau la film. Si nu am ajuns la faza nationala. Si m-am tinut de cuvant. Anul urmator dadeam admitere la Facultatea de Filozofie in Cluj. Am fost candidatul cu numarul de concurs 327, am intrat al 27-lea cu 7.27.

La sfarsitul anului 3 de Filozofie, in vacanta de vara, in Resita, am vazut publicat in ziar un anunt pentru un post de redactor la televiziunea locala, Terra-Sat. Aveau nevoie de absolvent de studii superioare. M-am dus la concurs, am scris ca absolvisem deja, am dat si am luat. La trei zile dupa aceea am avut prima emisiune pe post. Un interviu cu un sculptor. I-am chemat pe parintii mei si, mandru nevoie mare, le-am aratat. “Cand te-ai angajat?” m-a intrebat tata. “Acum trei zile”. “Bravo, hai sa mananci ca se raceste.” Si televizorul a ramas mergand singur, pe cand eu imi inghiteam mandria in bucatarie printre dumicati.

Dupa trei luni la Terra-Sat a venit momentul adevarului. Le-am spus ca sunt inca student si ca vreau sa plec sa imi termin studiile. Nimeni nu mi-a reprosat minciuna, insa toti mi-au spus sa ma gandesc bine ce fac. Lasam in urma un post cu un salariu bunicel, in acel moment castigam mai bine decat amandoi parintii mei la un loc. Ce urma sa fac daca terminam facultatea? Sa ma angajez profesor de filozofie intr-un liceu prin comunele din apropiere, sau in cel mai bun caz, suplinitor in oras pe un salariu de mizerie. “Ai o slujba buna, sigura, de ce sa nu te tii de ea? Nu faci mare lucru cu filozofia.” “Poate ca asa o fi, dar eu vreau sa plec.” Si am plecat. Am plecat fiindca vroiam sa fac mai mult. Am inceput anul 4 in Cluj si dupa doua saptamani eram angajat la TVR Cluj. Am lucrat reporter la stiri, apoi redactor, apoi redactor coordonator pe emisiunea de dimineata. Dimineata mergeam la scoala, dupa-amiaza faceam teren, iar seara montam. Dimineata la ora 6 incepea “Romania ora 6 fix”. In direct. Emisie! Luni de zile dupa ce am plecat din Cluj si de la televiziune ma trezeam la ora 6 fix si nu mai puteam sa adorm o jumatate de ora. Ceasul meu biologic fixase ora 6 si nu se mai dadea dus…

Am stat doi ani la TVR Cluj. Dupa ce am terminat Facultatea de Filozofie m-am inscris la masterat, Filozofia Culturii si Hermeneutica si am continuat sa lucrez la TVR Cluj. Apoi… ajunsese. Pedeapsa durase 5 ani… trebuia sa ia sfarsit sau macar sa incerc. Asa ca, mi-am luat concediu si am plecat la Bucuresti sa vad cum e examenul la Facultatea de Film. Admiterea presupunea niste probe pentru care nu exista materie sau specialitate in liceu, asa ca erau organizate niste cursuri pregatitoare. Concediul meu nu imi ajunsese si pentru cursul pregatitor, asa ca nu il frecventasem. Nu facusem nici pregatirea despre care se spunea ca este absolut obligatorie cu un profesor din facultate. Citisem cateva carti si vazusem foarte multe filme. Pe cele pe care nu le vazusem le stiam firul narativ. M-am prezentat la examen mai mult ca sa vad cum e, astfel incat sa ma pot pregati temeinic pentru la anul. Mai mult, concediul meu se sfarsea dupa cea de-a doua proba, eu fiind convins ca apoi voi fi eliminat. Prima proba a trecut (examenul psihologic….), am dat-o pe a doua. M-am dus sa verific listele si spre surpriza mea trecusem. Am dat telefon la Cluj si am mai cerut inca doua zile, sa dau si cea de-a treia proba. Am ramas si am dat-o. Si iarasi am trecut. Din nou am dat telefon si am mai cerut trei zile, pentru ce-a de-a patra. La fel pentru cea de-a cincea. Apoi au venit rezultatele. Intrasem! Am mai dat telefon o data si i-am spus sefului meu ca nu mai am nevoie de concediu, plec. Am primit aceleasi sfaturi ca in urma cu 2 ani. “Ai un post bun, avansezi, o sa fie si mai bine… Ce rost are sa mergi la Bucuresti sa te apuci iar de scoala, iar foame, iar sa o iei de la 0.” “Asta vreau eu sa fac.” Parintii mei nu intelegeau cum pot sa dau “vrabia din mana pe cioara…” “Asta vreau eu sa fac, asta e visul meu”. Si intr-adevar am luat-o de la 0. Nu mai eram chiar un pusti si m-am trezit iarasi in camin. Iarasi student. Din nou plimbari lungi fiindca nu aveam bani de bilet, din nou spectacolele de dimineata fiindca nu aveam bani pentru cele de seara, din nou meniu studentesc. Dupa cateva cateva luni am dat concurs si am fost angajat la ProTv. Producator de promo. Dimineata mergeam la scoala, iar dupa-amiaza la servici. O luasem din nou de la 0, dar pentru prima data am simtit ca fac intr-adevar ce vreau, ce simt, ce doresc. Nu am regretat nici o clipa si nu regret nici acum cei cinci ani de filozofie. Au fost o pregatire spirituala si un exercitiu de tacere. Grecii antici invatau pana la 40 de ani. Taceau pana la 40 de ani cand atingeau akme (deplinatatea capacitatilor intelectuale si spirituale) abia apoi aveau “dreptul” de a cuvanta. Pentru mine anii de filozofie au fost anii de tacere.

Dupa ce am terminat Facultatea de Film am aplicat pentru masterat in regie de film la doua universitati din Statele Unite. Am fost acceptat la amandoua, insa doar una mi-a oferit bursa, asa ca, mi-am facut din nou bagajele pentru New York, Statele Unite. La fel, in ciuda tuturor sfaturilor, am lasat din nou totul in urma. Iar atunci cand am ajuns acolo, din nou am luat-o de jos.
Eram student la Columbia University ziua, iar seara eram ajutor de chelner intr-un restaurant romanesc. Engleza mea era atat de primitiva incat nu am gasit loc de munca in alta parte. Dupa cateva zile am fost avansat la gradul de… chelner. Pe langa asta, in week-end, ca sa imi completez veniturile faceam diverse alte slujbe… Caram mobila, ambalam produse, plimbam caini. Toate erau slujbe ilegale, caci viza mea era incompatibila cu lucrul legal in afara campusului. Apoi, pe masura ce engleza mea s-a cizelat am gasit slujbe studentesti in campus: postas, receptioner, supravegheam consumul de bauturi alcoolice la petreceri, etc. La doua luni dupa ce am ajuns in State am terminat banii pe care ii aveam din Romania si a trebuit sa ma mut din campus. Am gasit o camera la 2 ore de mers cu metroul de Universitate, o camera atat de mica incat daca stateai in mijloc si intindeai mainile atingeai peretii. O camera mica, nemobilata intr-o casa in care mai statea un tip care canta in metrou, un scriitor alcoolic si un gunoier. Fiindca nu aveam pat si nici bani sa imi cumpar, am cumparat cateva scanduri, un ciocan si cateva cuie si mi-am facut singur… un pat.

Nu putine au fost momentele in care m-am intrebat ce fac eu acolo, singur pe un continent, in conditiile acelea… spartane cand acasa erau oameni care ma asteptau si ma iubeau; acasa, acolo unde am lasat tot. Singurul lucru care m-a tinut acolo a fost faptul ca simteam ca invat, ca dincolo de neajunsuri incep sa vorbesc in sfarsit limba pe care vroiam sa o vorbesc dintotdeauna: limba filmului.
Cu vremea lucrurile s-au indreptat. Am gasit slujbe mai bune, am inceput sa predau ca asistent Teoria Filmului la Columbia University. Anii au trecut si am pornit filmul de licenta. Am filmat cu o echipa de 4 oameni un metraj mediu. Montam in momentul in care am primit un mail cu o propunere din Romania. Propunerea se numea “Eu cand vreau sa fluier, fluier”. Eram in anul 4. Mi-am terminat studiile cu 6 luni mai repede, am incropit un montaj care sa stea in picioare la licenta cu promisiunea ca il voi termina dupa ce termin lung-metrajul si… din nou am lasat totul si m-am intors in Romania. In cateva saptamani lucram deja la scenariu impreuna cu Catalin Mitulescu. Apoi… casting, apoi din nou lucru la scenariu, 2 luni in penitenciar pentru cursurile de actorie, din nou scenariu, apoi casting, filmare, montaj, sunet. Berlin. Primul pas a fost facut!

Acum, cand privesc inapoi, sunt multe lucruri pe care le-as face altfel, multe pe care le-as schimba. Un singur lucru ar ramane neschimbat: indaratnicia in a-mi urma visul…

2010-03-18 15:30:15
Categories: Uncategorized | Leave a comment

Post navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: