Clar de inimã
(exclusivitate din 2007 : )))
___________________
Acasã în cuvintele noastre e clar de inimã
Acasã în cuvintele noastre respiri diamante
Şi auzi dimineţi ploioase încolãcindu-se
Pe luna plinã cãptuşitã cu portocaliu.
Poate sunt prea aproape ca sã mã vezi
Sau poate prea departe ca sã mã scrii
E iar toamnã cãptuşitã cu miros de portocale
şi roz brumat închegat în mâini trandafirii
şi-n ploi de ne-cuvinte logodite cu ne-zâne
prin plantaţiile de alb-crud ale frunţii
prin albastrul-desculţ al ochilor tãi
albaştri cât tot cerul
şi încã un kilometru dupã.
Poate eşti prea departe ca sã îmi înfloreşti
tâmplele în alb şi sã îmi mângâi
picurii de rouã tandrã de pe praguri
şi licuricii cu inele de diamant
pe degetul mic de la picior.
Poate eşti prea aproape
ca sã îmi arãţi în ne-clipiri de-o frunzã
şi-n îmbrãţişari pânã la oasele înfãşurate-n roşu
cã braţele nu-s frânte, sunt minuni
când ne plimbãm mânã de mânã
sub clar de inimã.
Lasã, atunci,
Îmi arãţi când o sã ne vedem din nou
În trecut, în viitor, fugãrindu-ne mereu
Mereu şi mereu fugãrindu-ne prin timp
Cãutându-ne pânã la marginea timpului
doi sâmburi de luminã care ning visare.
Şi cum o sã ne recunoaştem, întrebi?
Mãi, dar e atât de simplu
Dupã ochi,
buze,
ninsorile cu fluturi albi
şi îngeri.
E toamnã cãptuşitã cu miros de cer albastru
Şi ingerii se spânzurã cu aureole
Şi aripi albe curg pe sub pleoape
Şi cresc arzânde aleile din gât
Sub clar de inimã.
Şi mie nu-mi pasã câtuşi de puţin
Pentru cã te-am gãsit în viaţa asta.
Rãmâne sã ne fugãrim prin timp
data viitoare.
Şi cum o sã ne recunoaştem, întrebi?
Mãi, ţi-am mai spus, e-atât de simplu
Dupã vise,
primãveri,
buze,
lacrimi care plâng cu ochi
şi dupã pui de înger
care leagãnã între braţele lor limpezi
doi sâmburi de luminã
fugãrindu-se
mereu
mereu
mereu
prin timp
sub clar de inimã
cãutându-se
pânã la marginea timpului.
