soul archives (II)

Vieţaşii de la Gherla, mină de aur pentru visteria statului

Gherla anilor ‘80 devenise locul în care sfârşeau unii dintre cei mai sângeroşi criminali ai ţării. Pe lângă cei condamnaţi pentru crime abominabile, la penitenciar îşi făceau veacul şi o altă categorie de vieţaşi, cei condamnaţi la ani grei de închisoare pentru găinării mărunte, precum trecerea frontierei. Foştii angajaţi ai penitenciarului povestesc, după 20 de ani, cum se trăia în Gherla anilor ’80.

Deţinuţii scoteau salariile cadrelor

Ioan Lazăr, fost ofiţer în penitenciarul de la Gherla, între anii 1960-1988, povesteşte cum „în Gherla erau 3 pavilioane funcţionale, în care deţinuţii erau împărţiţi după condamnări. Cele mai mici dormitoare din aceste pavilioane aveau 50-80 de paturi, iar cele mai mari 200. În ele erau câte 3 rânduri de paturi suprapuse şi de multe ori deţinuţii dormeau câte 3 pe 2 paturi lipite”, îşi aminteşte Ioan Lazăr. Deşi statul cheltuia minimul de energie şi interes pentru a le asigura deţinuţilor condiţii de trai decente, totuşi nu la fel se întâmpla când era vorba de a găsi metode de a transforma deţinuţii în sursă de venit. Astfel, în anii ’80, statul avea grijă să exploateze din ce în ce mai eficient imensul potenţial bănesc pe care îl reprezenta forţa de muncă gratuită care zăcea în celulele penitenciarului. „Planul de venituri al penitenciarului se compunea din ce realizau deţinuţii. 10% din salariul primit în schimbul muncii era al deţinutului, iar restul era venitul penitenciarului. Asta era aşa-zisa re-educare prin muncă şi pentru muncă, îşi aduce aminte şi Ioan Bărăian, care a lucrat între 1960-1996 ca şef al biroului de organizare a muncii din cadrul penitenciarului. Şi Alexandru Tămaş, care între 1957-1988 a lucrat la serviciul de aprovizionare, îşi aminteşte că „se câştigau mulţi bani pe spatele lor. Din banii ăia îşi scoteau mâncarea, erau plătite şi salariile cadrelor, se mai auto-gospodărea şi penitenciarul şi mai rămâneau şi pentru stat”, spune Tămaş. Deţinuţii lucrau atât în zootehnia şi în grădina de zarzavaturi a penitenciarului, cât şi în exterior. Cei care aveau condamnări mari, de peste 10 ani, erau folosiţi la fabrica de mobilă, iar celor care aveau specializări, penitenciarul încerca să le găsească o utilizare cât mai apropiată de ceea ce ştiau să facă mai bine. „Pe spinarea lor s-a construit tot ce vedeţi acum: CUG-ul, căile ferate Dej-Cluj-Gherla, platformele industriale, podurile din beton şi o parte din blocurile noi”, spune Ioan Lazăr, fost ofiţer. Şi Alexandru Tămaş îşi aminteşte că tot deţinuţii din penitenciar au fost cei care au construit drumuri judeţene, staţiile de purificare a apei de la Dej şi Beclean, dar şi multe platforme industriale şi blocuri din Bistriţa. „Dimineaţa îi îmbarcau pe autobuze spre Bistriţa, iar seara îi aduceau înapoi, ca pe vite”, îşi aminteşte Tămaş.

Statul avea grijă însă să le dea deţinuţilor şi o motivaţie pentru a munci, de vreme ce banii pentru munca depusă nu intrau în buzunarele lor: dacă depăşeau planul şi norma cu 110%, puteau câştiga reducerea pedepsei. „În baza indicilor de realizare a normei, până în 1964, puteau să câştige şi până la 2 zile tăiate din pedeapsă, în contul unei zile muncite. De obicei câştigau una, dar erau şi care  depăşeau normele până şi cu 131%, aşa că într-o lună puteau câştiga chiar şi 15 zile. Prin anii 80 lucrurile au început să se schimbe, pentru că într-o lună nu mai puteau câştiga decât 7-8 zile”, povesteşte Ioan Bărăian, fostul şef al biroului de organizare a muncii.

Homosexualitatea şi informatorii interni, la ordinea zilei

Foştii angajaţi ai penitenciarului îşi mai amintesc şi că homosexualitatea era la ordinea zilei în Gherla anilor ’80. „Unii ajungeau să se iubească atât de mult încât nu mai ştiam cum să îi separăm. Când îi separam, refuzau mâncarea. Până la urmă mâncau, că îi lovea foamea, dar era foarte greu, povesteşte Ioan Lazăr, fost ofiţer. Deşi oficial homosexualitatea era un fenomen care nu exista în închisorile comuniste, totuşi realitatea povestită de foştii angajaţi arată o altă realitate. „Ăştia care se iubeau îşi mai luau şi bătaie, ba de la gardieni, ba de la colegi, care se gândeau ca tot omul: <Păi ce mă, eu să ajung la sala de mese să mănânc cu lingura lu’ ăsta care face d-alea cu ălălalt?>”, mai povesteşte Ioan Lazăr. Fostul comandant îşi mai aduce aminte cum cadrele din penitenciar erau obligate să racoleze din intermediul deţinuţilor informatori, care să îi ţină la curent cu tot ce se întâmpla sau se povestea în celule. Adesea informaţiile oferite de cei care îşi turnau colegii de detenţie îi ajutau pe gardieni să împiedice băile de sânge. „O dată unul a găsit o lamă şi când au fost scoşi la plimbare, a încercat să îi taie gâtul altuia pe la spate. Noroc că avea guler gros şi şi-a apăsat tare barba în guler. De obicei aveau să-şi plătească tot felul de poliţe între ei şi informatorii serveau, printre altele, şi la aşa ceva”, mai spune Ioan Lazăr. Răsplata pentru informatori era un regim mai special, cu acces la club şi televizor. „Clubul” penitenciarului se înfiinţase tot în anii 80 şi putea fi frecventat doar de deţinuţii care se purtau bine sau care ofereau informaţii de interior gardienilor. „La club” deţinuţii luau parte la diverse activităţi educative, vizionau diafilme, dar şi meciuri de fotbal la televizor.

Doi medici la aproape 8.000 de oameni

Igiena asigurată de stat deţinuţilor de la Gherla era una foarte precară. Aveau voie să facă un duş pe săptămână, câte 30 de oameni o dată, lenjeria de pat le era spălată doar o dată la 2 săptămâni, iar infirmeria din cadrul penitenciarului nu oferea nici un fel de condiţii pentru afecţiunile mai grave. „Înainte de 1964 existase un spital, unde erau angajaţi doi medici, care mai erau ajutaţi de alţi aproximativ 20-30 de deţinuţi ce lucraseră ca medici înainte de puşcărie. Erau şi perioade în care penitenciarul ajungea să aibă vreo 7-8.00 de deţinuţi, aşa că doi medici nu făceau faţă. Apoi, spitalul a fost desfiinţat şi a rămas un fel de infirmerie”, povesteşte fostu ofiţer Ioan Lazăr. Lazăr îşi mai aduce aminte şi cum gardienii luau adesea râie de la deţinuţii care, trăind în condiţii precare, dezvoltau tot felul de boli. Mai mult, în 1958 izbucnise o revoltă a deţinuţilor cauzată tocmai de mizeria şi de condiţiile din penitenciar. „Apoi, în 1959, a venit la conducerea penitenciarului Alexandrescu. Abia pe vremea lui s-a introdus tratamentul medical, s-au introdus apa la robinet, WC-urile turceşti şi apa potabilă. Până atunci existaseră doar tinetele şi hârdaiele.”, mai spune Lazăr. Totuşi, în ciuda îmbunătăţirii condiţiilor, nici în anii 80 deţinuţii cu probleme psihice nu erau separaţi de restul. „Îi ţineam la grămadă. Doar în cazurile cele mai grave li se mai punea cămaşa de forţă”, povestesc foştii angajaţi ai penitenciarului.

Evadări eşuate, criminali şi pedofili

Foştii angajaţi ai penitenciarului povestesc şi că, deşi penitenciarul de la Gherla se laudă că nu au existat tentative de evadare, totuşi ele erau la ordinea zilei în anii 80. „De exemplu, unul încercase să fugă când s-a făcut CUG-ul. Se ascunsese în CUG. Toţi gardienii au stat în jurul CUG-ului până la miezul nopţii, ca să nu poată ieşi. Un altul vrusese să fugă pe când era la muncă la staţia de epurare din Dej. Alţi 2 fugiseră pe când munceau la fabrica de cărămidă, dar au fost prinşi apoi, unul la Bonţida, altul la Braşov”, rememorează Ioan Lazăr. Potrivit acestuia, Gherla anilor 80 găzduia vieţaşi de toate felurile: „de la băieţii isteţi, care treceau frontiera şi care îmi plăceau pentru că le mergea mintea şi aveai ce povesti cu ei, la oameni care îşi omorâseră familiile cu sânge rece, la pedofili, ca unul, Sârcă, care luase vreo 35 de ani. Unii erau condamnaţi şi pentru 3-4 omoruri, alţii erau oameni chiar şi cu câte 2 facultăţi, condamnaţi pentru cine ştie ce fapte închipuite, pe seama faptului că se împotriveau regimului. Şi-acuma îmi aduc aminte de când îi vedeam aşa vărgaţi, suiţi pe ziduri, şi-mi ziceam: <Uite-i, robii>”, îşi mai aminteşte Lazăr.

Categories: Reportajorama | 1 Comment

Post navigation

One thought on “soul archives (II)

  1. I cannot believe that this can be true

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: