libertatea urii.

poti sa-ti vezi uneori cuvintele pe fundul unei galeti de gunoi. sau printr-un geam, ude, descriind orbite aproape circulare. cuvintele tale pot capata o limpezime, o puritate de scriitura in neant, in sfarsit eliberata de suportul material, pe care numai slanina sau branza o poate da. sunt gazetari care sufera fizic vazandu-si articolele cum coboara cu ziarul de ieri treptele materiei. mi s-a intamplat si mie sa-mi vad niste bucati de fraze in wc-ul redactiei. n-am gemut, nu m-am cutremurat. nu m-a cuprins melancolia efemerului si desertaciunii. dimpotriva, am simtit asta ca pe un soi de acreditare. un om poate cumpara o carte, poate cumpara randuri de carti fara sa le deschida vreodata. iar daca citeste 50 de pagini si nu intelege mai nimic dintr-una pe care a auzit la televizor, la o emisiune culturala, ca e bine s-o ia, nici gand s-o arunce. o depune pe raft, spunandu-si c-o vor citi si intelege copiii lui. sau chiar daca citeste, intelege si ii place, o pune in biblioteca cu gandul s-o redeschida, s-o aiba la indemana. de cele mai multe ori, asta nu se mai intampla niciodata. o carte e un fel de sarcofag al cuvintelor, ingropat in biblioteca.

un ziar poate fi aruncat la cos fara regrete, imediat dupa lectura. asta nu inseamna neaparat dispret, din cuvinte ramane,  sau nu ramane, umbra lor in mintea cititorului, contopindu-se intr-o fantasma textuala uneori surprinzator de rezistenta, alteori rispindu-se ca fumul. oricum, cuvintele tale nu mai au spate, raman dematerializate, suspendate, fara alt sprijin pentru a nu pieri decat panza de paianjen a amintirii. nu mi se pare necinstit asa.

cand mor, oamenii sunt arsi sau ingropati. de ce nu s-ar duce si cuvintele lor, o data cu ei, acolo de unde au venit, in marea, singura biblioteca adevarata? un ziar aruncat in iarba destramandu-se in ploaie. Fiul Ploii. daca Dumnezeu a considerat ca din om trebuie sa se aleaga praful si pulberea, ii va fi fiind pe plac sa fie conservate cuvintele robului sau?

si, in sfarsit: daca ai avea de ales, sa mori sau sa-ti cobori cuvintele in pamant, in locul tau, sa fie mancate de viermi, sterse, uitate, iar tu sa ramai deasupra, traind vesnic, ce-ai face?

(cristian tudor popescu, fiul ploii, in libertatea urii. scrieri, editura polirom, bucuresti, 2004)

Categories: Media | Leave a comment

Post navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: