whaddaya want from me? (V)

“Atunci el intinse degetele inghetate prin intuneric, bajbaind dupa cealalta mana, si o gasi asteptandu-l. Amandoi au fost suficient de lucizi ca sa-si dea seama, in aceeasi clipa fugara, ca nici una, nici alta nu era mana pe care si-o imaginasera inainte de a se atinge, ci doua maini cu oase batrane. Numai pentru o clipa insa, caci imediat au redevenit asa cum le visasera.” (p. 449)

***

“Fermina Daza renunta la tigara, ca sa nu-si traga mana dintr-a lui. Se simtea descumpanita si cauta cu infrigurare o cale de intelegere. Nu-si putea imagina un sot mai bun decat langa cel care traise si, totusi, depanand intamplarile propriei vieti, descoperea mai degraba necazuri decat satisfactii, prea multa lipsa de intelegere de ambele parti, certuri inutile, aversiuni nicicand stinse pe deplin. El o auzi deodata oftand: “E de necrezut cum poti fi fericit ani la rand, in ciuda atator scandaluri si aiureli, fara sa stii, fir-ar sa fie, daca asta e dragoste sau nu”. Cand si-a sfarsit spovedania, cineva stinsese luna. Vaporul inainta la pas, punand cu grija un picior inaintea celuilalt: un animal urias la panda.” (p. 450)

***

“L-a auzit iesind pe intuneric, i-a auzit pasii pe scari, l-a auzit incetand sa mai existe pana a doua zi. Isi aprinse alta tigara si, in timp ce fuma, il zari pe doctorul Juvenal Urbino, cu hainele lui impecabile din panza de in, cu rigoarea lui profesionala, cu cordialitatea lui cuceritoare, cu dragostea lui ceremonioasa, facandu-i un semn de adio cu palaria lui alba de pe alt vapor al trecutului. […] Fermina Daza a ramas nemiscata pana tarziu, spre ziua, gandindu-se la Florentino Ariza nu ca la strajerul neconsolat din Parculetul Evangheliilor, a carui amintire nu-i mai trezea nici macar o luminita de nostalgie, ci ca la batranul ramolit si schiop, dar real, care o insotea pe vapor: barbatul care i-a stat mereu in preajma, gata s-o slujeasca, dar pe care n-a fost in stare sa-l recunoasca. In timp ce vaporul o tara gafaind spre cele dintai sclipiri trandafirii, ea se ruga fierbinte ca Florentino Ariza sa stie cum s-o ia de la capat a doua zi. Si a stiut.” (p. 450-451)

(Gabriel Garcia Marquez, Dragostea in vremea holerei, RAO International Publishing Company, Bucuresti, 2010)

Curios, uneori – insa doar uneori – unele carti par a curba legile fizicii si a se transforma in adevarate porti spatio-temporale spre noi si spre povestile noastre, cele de peste o jumatate de veac. Nu-i asa?

Categories: Uncategorized | Leave a comment

Post navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: