Un reportaj

De fapt nu e doar “un reportaj”. E primul reportaj pe care l-am scris. E ALA. E inceputul povestii. L-am scris pe la sfarsitul lui 2006. Pe-atunci nu stiam ce-i ala “reportaj” sau cum se scrie un reportaj. L-am scris dupa ureche, intr-o doara, in joaca. E plin de greseli, e lipsit de stil si e gretos de intortocheat. Cu toate astea, nu imi aduc aminte sa mai fi scris vreodata un text mai uman, mai onest si mai pasional (why not? : ) decat asta.

Icoanele-abţibild ale noului mileniu:

Street art – când stradă rimează cu artă

(Cum sa prostesti artistic ingerii cu grenade in gura)

Stive de îngeri care coboară direct din icoane pe pereţii oraşului şi care privesc lasciv din stencil-uri, Dumnezeu care, în pauza de icoană ascultă Rolling Stones, fumează şi mai ară carnea omului urban cu câte un înger, unicorni nou-născuţi cu dinţi de lapte, Marylin Monroe, Kurt Cobain sau Elvis exorcizaţi din  Purgatoriu şi înfipţi pe câte un panou publicitar, sfinţi moderni cărora iubitele le umplu pe ziduri gura cu săruturi de casă, făcute de mâinile lor fragede, grozave la gust şi coapte între dinţii lor albi şi nemiloşi, astfel încât parcă şi spectatorul de ocazie, la vederea priveliştii, simte cum îi creşte sub cerul gurii o grădină… Icoanele noului mileniu coboară în stradă  iar arta se mută de pe piedestalul galeriilor de artă direct pe zidurile oraşului, pentru a fi mai aproape de spectatorul urban. În două cuvinte – „street art”.

 

 Lolitele străzii

Nişte conformişti – doar îşi iubesc mamele şi se trezesc în fiecare dimineaţă alcătuiţi din aceleaşi elemente banale: cap, mâini şi picioare. Nişte inconştienţi – văd joaca de-a arta ca salvare din soul-sucking-ul urban care te mumifică de fiecare dată când ţi se vâră ca o gheară de pisică pe nări, ochi şi gât, direct în creierii sufletului.
Nişte non-răzvrătiţi naivi – îmblânzesc, înmoaie, îmbrâncesc, prostesc sensul culorii şi al cuvintelor.
Şi ele…ele, care aşteaptă să fie agăţate de privirea vecinului culturist, cu tricou personalizat, care îşi plimbă mândru câinele chiuaua în fiecare dimineaţă, a liceanului cu căştile îndesate în urechi din care răzbat ample acorduri de manele sau de privirea bătrânei proaspăt vopsită mov care îşi plimbă nepoţelul în cărucior prin faţa blocului. Sunt peste tot – pe ziduri, coşuri de gunoi, semne stradale, panouri publicitare. Aşteptând cuminţi şi dăruindu-se privirilor tuturor, uimirilor unora, indignării altora şi totul fără să ceară nimic în schimb, tot dăruindu-se, dăruindu-se şi iar dăruindu-se la nesfârşit, ca nişte lolite
cuminţi. ,,Tot ce trece dincolo de <M…, Dinamo !>  şi <Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U !>  poate deveni la un moment dat ceea ce facem noi”, spune Saddo în timp ce îşi caută un nu-ştiu-ce prin buzunare. Stencil-uri, print-uri, tag-uri, paste up-uri, stick-ere. Toate gratis, toate pentru ochiul spectatorului de ocazie, toate dăruindu-se ochiului urban şi cam chior.

 

Dedicaţie pentru fostele iubite

Ţigări în draci, fumători de visuri de cânepă, subsolul unui imobil din ai cărui pereţi ţâşneşc direct în urechile anesteziate de somn şi decibeli acorduri hard-rock, lumină difuză, barmanul care de un sfert de oră flirtează cu o rock-eriţă blondă, cu tricou Nickelback mulat, ciorchini deşi de tricouri Metallica/NIN/Disturbed/Judas Priest/Megadeth,  împrăştiate haotic pe piepturile înţesate de fumul de ţigară pe care l-ai putea tăia uşor cu foarfeca pe care Lipici pe Spate o schingiuieşte fără milă de vreo câteva minute, bere atât cât să te bage sub masă şi cu nici un mililitru mai mult şi Kiddiez care strânge leneş din ochi. „Ce-ai bă, eşti beat ? Nu, mă, ce-ai… ?”, vine răspunsul, destul de leneş şi el, la întrebarea lui Saddo. Cuvintele plutesc şi ele bete prin încăpere, se ciocnesc unele de altele şi, dacă ai urechea prea fină şi căptuşită, îţi vibrează în ea ca viespi prinse în palmă: „Scuză-mă, n-am înţeles prea bine. De ce facem noi asta ? Păi ca să ne vadă fostele prietene paste up-urile şi să se întoarcă la noi ca să le f… iar”, râde Kiddiez. Însă, prin perdeaua groasă de fum de ţigară, cuvintele pe care ei le-ar vrea tari sunt, paradoxal, prin felul familiar şi natural în care sunt pronunţate înumiate, îmblânzite, dezbrăcate de licenţiozitate, îmbrâncite, lăsate goale, cumva prostite de la sens. Licenţiozitatea dispare undeva dincolo de pereţii de subsol, afară, în hectarele de cer albastru-putred, în norii cu sila şi sictirul lor înalt de oameni şi Pământ, sub masa cu o veioză brutal divorţată de la lumina ei, în fumul de ţigară care înţeapă retina şi nările.

Guerrilla Art. Post-graffiti. Sau, mai uzual – Street Art. E ceea ce fac ei : Saddo, Kiddiez, Lipici pe Spate, Jasp (TRBLF), SMK, Zgondy, Hobo şi Sin. Separat, dar mai ales reuniţi sub emblema Playground.

Poza bunicului, graphic design-ul şi cofetarul
,,Cum am început să facem street art? Păi, eu odată am decupat capul lu’ bunică’meu din poza de nuntă şi l-am lipit pe capul unui culturist. Îţi dai seama ce reacţie au avut bunică’meu şi bunică’mea dup’aia. Poza lor de nuntă…(râde) Nu ştiu ce să zic, a început pur şi simplu, fără o anumită circumstanţă”, spune Saddo în timp ce trage parcă direct pe plămâni fumul din ţigara aprinsă. Timp de o clipire sau două, fumul ţigării din mâna lui uită de nări şi le ocoleşte, merge direct în piept. Probabil a doua ţigară. Fumător de visuri de cânepã…

„O faci pentru că pur şi simplu aşa simţi. Nu începe într-un mod special”, adaugă SMK, care între timp a ajuns între mine şi Kiddiez. Şi el şi Saddo au terminat Artă şi Design şi lucrează ca grafic-designeri la două firme de profil din Cluj. Puştiul găştii e Lipici pe Spate, care e încă la liceu. Toţi formează Playground. Playground nu îşi propune o revoluţie în materie de street art, ci doar să transforme oraşul într-un imens loc de joacă. „Nu avem mesaje sociale, noi mergem pe cu totul altceva şi facem mai mult paste up-uri, stencil-uri, stickere, printuri şi tag-uri”, spune Kiddiez, care începe să contureze într-un caiet de desen forme încâlcite, care scapă retinei ochiului profan. Până acum, sub emblema Playground, au făcut afişe pentru trupe ca Luna Amară, Blanoz Distruzos sau Guerrillas, de a căror parte vizuală se şi ocupă în prezent. S-au alăturat şi campaniei MindBomb pentru Roşia Montană, vizibilă mai ales printr-o serie de afişe şi stencil-uri care au împânzit concomitent mai multe oraşe din ţară.

„Ce e arta pentru mine în contextul ăsta, al străzii ?Nu, nu răspund la aşa ceva. Nici nu prea sunt de acord cu termenul artă pentru că noi nu facem artă aşa cum e ea înţeleasă. E ceva ce faci fără un anumit scop. E street art, ce vrei mai mult de atât ? ’’,
E street art-ul o completare firească la ceea ce fac zi de zi la firmă ? „Păi, da, adică nu îmi pun problema dacă street art-ul şi grafic design-ul se completează. Mi-aş fi pus problema dacă făceam street art şi în paralel eram cofetar”, adaugă SMK, printre mişcări de lămurire colorate ale degetelor prin aer, energice şi cofeinizate până în vârful unghiilor.

 

Play with us! – joaca de-a arta
Despre street-art-ul din Cluj spun că e abia la început. „Operele” lor stradale au ajuns până acum în Bistriţa, Bucureşti, Timişoara, Mediaş, dar şi până în Budapesta. Dacă street art-ul s-ar legaliza într-o bună zi şi autorităţile ar destina street art-ului locuri speciale, Kiddiez spune că ar pune şiacolo print-uri sau paste up-uri. Nu au avut niciodată ciocniri cu braţul lung al legii. Mai bine spus, nu au dat niciodată nas în nas cu poliţia în action-urile lor nocturne. Nu fac street art doar de dragul de a încălca legea. Doar folosesc oraşul împotriva lui însuşi. Spaţiu urban versus spaţiu urban. Legea nu face nicio diferenţă între un paste up al lui Lipci sau un stencil al lui Saddo ori Kiddiez. Totul e generic numit afişaj ilegal sau vandalism. Pentru ei însă, e mai mult vorba de a-şi duce mesajele afară şi a vedea care dintre ele supravieţieşte. Ca ţestoasele care se nasc pe ţărm, departe de apă. Toţi sunt de acord că street art-ul e o joacă, ei se joacă şi nu fac decât să le ofere mici fărâme de „altceva” celor care au timp să se oprească în faţa unui zid şi să privească mai atent ce e pe el. E, până la urmă, singurul mod pe care îl ştiu de a evada din acel soul-sucking citadin pe care îl resimt din plin. Într-un oraş în care frumuseţea devine urâtă, ei nu aşteaptă nimic în schimbul street art-ului. Se autofinanţează, reacţionează împotriva advertising-ului sufocant de pe străzile Clujului şi încearcă să alăture străzii şi alte conotaţii faţă de cele existente – crimă, sărăcie, cerşetori sau dezordine. Recunosc cu toţii că între street art şi vandalism nu e decât un pas. Pas pe care ei nu îl fac. Nu lipesc şi nu desenează pe monumente, instituţii publice sau clădiri istorice. Alăturarea artă – stradă îşi propune tocmai acest lucru: să fie o altenativă la rest. Sau mai mult o joacă cu restul. De asta majoritatea mesajelor de pe stickere-le playground au acest mesaj : Play with us ! Pentru că ei iubesc zidurile oraşului. Iar dacă într-o dimineaţă un zid e mai puţin gri decât de obicei, asta e pentru că unul dintre ei a trecut pe acolo şi nu a vrut decât să se joace şi să prindă şi privirea trecătorului grăbit în joc.

 

Street artists are good for urban health
,,Acu’ hai să mergem la un action. O să facem ceva simplu, un paste up sau două pentru că de-abia peste câteva zile o să facem ceva really big. Vedem noi pe unde.” (n.r. afişele şi stencil-urile care fac parte din campania MindBomb pentru Roşia Montană), spune Saddo în timp ce îşi caută haina. Prin fumul gri, ochii lui parcă împrumută de la lumina becului ceva din migdalarea formelor care se proiectează pe pereţi.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Ceilalţi au rămas pe undeva pe drum, nu mai vin.
,,Aici e ok!”, arată Lipici spre un zid gri-fum-de-ţigară, mort şi deja împăiat sub kitsch-ul afişelor care îl sufocă. „Nu cred că rezistă două zile, dar îl punem aici.” Kiddiez şi Lipici îşi pun mănuşile. Mănuşi albe, ca ale unor chirurgi care se pregătesc minuţios pentru a spinteca burta unui pacient muribund. Prin mănuşi, degetele lor lungi încep să facă dintr-o dată mişcări neobişnuit de senzuale pentru ochiul unui profan. Ating uşor peretele, caută locul cel mai bun, desfăşoară cu atenţie print-ul…întocmai ca un pictor care, din apăsare a degetului în apăsare, găseşte calea spre forma finală a grămezii de culoare pe care, deşi nu o să recunoască niciodată, ajunge să o iubească când patern, când pătimaş, foarte rar platonic, de fiecare dată când îi murdăreşte mâinile. „Auzi, Lipici, tu ai vrut să faci economie de toner când ai scos print-ul ăsta ?”, taie ca un satâr aerul vocea lui Saddo. E trecut de 12. „Gata !”, decretează Lipici. De peste stratul gros de afişe priveşte acum un paste up alb-negru cu o bãtrânã sorbitã de obiectivul aparatului foto al lui Lipici pe Spate. Mai demult, pe alt zid, stãtea un înger coborât din icoană direct în print-ul tolãnit molcom pe griul rece al zidului. Poate că pe oamenii care mor nu îi doare nimic, poate doar mâna iubitei vreunui asemenea înger în timp ce le mângâie tâmplele şi gândurile. Religia se updatează şi ea, o dată cu coborârea artei în stradă. In street art, Dumnezeu fumează şi ascultă Rolling Stones, iar heruvimilor cu aureolele cârpite (împrumutate după moda jeanşilor protejaţilor lor de pe Pământ), mai nou li se pun sub aripi seminţe de „eu cred”, pentru ca toamna să poţi intra cu nările în ei, pentru o supradoză de credinţă. Lăsăm în urmă bãtrâna gri din paste up şi îngerul în blue jeans. La nici un minut după paste up-ul nocturn, trece şi maşina poliţiei. Ca şi în filmele made in USA, e mereu în întârziere. A pierdut punctul esenţial.

În Mihai Viteazul îşi găseşte loc şi ultimul print, pe un stâlp cu afişe dintre cele mai materne : Fuego şi Irina Loghin – mama şi fiul. În nici două declanşări de blitz, Fuego dispare sub un paste up cu un zombie. Mesajul ? Zombie are good for your health. Străzile sunt goale. Moarte şi prea goale. Le e frig de culoare şi cuvinte. Goale. Poate de accea le tot îmbracă tot timpul cu mesajele şi imaginile lor. Nu vor să le lase goale.

 

Pentru majoritatea ochilor urbani, să vezi joaca de-a arta ca salvare din acel soul-sucking citadin e ca şi cum ţi-ai pune de strajă îngeri cu grenade în gură. Ochii lor sunt, însă, minunat de orbi. Pentru ei, îngerii din stencil-uri nu sunt nici vehicul de ajuns în Rai şi nici kamikaze de ocazie. Îngerii din stencil-urile lor nu fac decât să updateze icoanele noului mileniu, care nu mai sunt cele ale bisericilor din patru pereţi, ci acelea din pub-uri sau, cel mai adesea, cele din mintea trecătorului grăbit. Iar ei nu îşi propun decât să activeze imaginile iconoclastice încolţite şi adânc îngropate în mintea acelui trecător grăbit prin mici fărâme de „altceva” care se găsesc la fiecare colţ de stradă – poate unicornul ăla nou-născut şi cu dinţi de lapte dintr-un stencil sau poate albastrul-putred lipsit de sfinţenie al cerului care se prelinge peste vreun zid cu îngeri, Kurt Cobain, Lil guy against the world, Salvaţi Roşia Montană!, Emo Rap sau Playground loves you! Totul se rezumă la cât de camuflaţi sunt sau nu ochii trecătorului. Iar în ceea ce priveşte îngerii kamikaze, nu îngerii din stencil-uri şi paste up-uri, ci chiar îngerii ăia care ies din icoane cu grenade în gură şi care îi aruncă în aer pe cei ce cred prea mult şi prea orbeşte în evadarea prin artă… Nici vorbă să creadă în ei, doar reuşesc să îi prostească artistic de fiecare dată… 

 

 

Caseta 1:

Street Art DEX :

Street Art – orice tip de manifestare artistică desfăşurată în spaţiul public şi care are, de regulă, un caracter ilegal. Street art-ul mai e cunoscut şi sub numele de guerrilla art sau post-graffiti, însă nu trebuie confundat cu graffiti-ul, deşi uneori face uz de tehnici asemănătoare.
Paste up – aranjarea şi îmbinarea elementelor grafice şi a fotografiilor, cel mai adesea cu ajutorul computerului. Tehnica e folosită destul de frecvent şi în unele forme de advertising.
Print – imagine sau element de design reprodus pe hârtie sau pe un alt tip de textură. În această categorie intră şi imaginile reproduse direct de pe negativele foto.
Stencil – desen realizat cu ajutorul şabloanelor/tiparelor peste care se aplică succesiv culoare, cu ajutorul spray-urilor.
Sticker – print sau desen pe hârtie autocolantă lipit în diferite spaţii publice şi având la bază diferite suporturi, de la imagini şi până la mesaje sociale, politice sau personale.

Tag – element de personalizare a unei forme de street art, semnătură stilizată. Poate fi un nickname sau chiar un label.

Caseta 2:

Scurt istoric:

Despre istoricul street art se poate vorbi o dată cu apariţia primelor graffiti-uri occidentale, care foloseau aerosol paints pentru a-şi face mesajele mai vizibile. Street art-ul nu trebuie confundat, însă cu graffiti-ul, care utilizează tehnici asemănătoare, însă distincte. Din acest motiv, street art-ul mai e definit şi post-graffiti, însă face uz de tehnici străine grafiiti-ului, precum wheatpasting, stickers, stencil sau mosaic. De asemenea, o distincţie trebuie făcută şi între guerrilla art şi street art. Deşi definesc aceeaşi noţiune, primul termen apare mai mult în contexte anti-sistem, de obicei cu target-uri politice. De dată relativ recentă, street art-ul nu are însă un istoric propriu-zis, sau o istorie „tipărită”, ci îşi construieşte una în timp real, o dată cu extinderea la nivel global a acestui fenomen.

 

Caseta 3:

Opinia specialistului:

“Street art este o denumire generică pentru toate fenomenele artistice care s-au dezvoltat şi răspândit în ultimele decenii in zona urbană. Obiectivul principal al acestei forme de artă este prezentarea artei într-o altă formă decât cea din muzeu sau galerie. În mod uzual, acest fenomen e perceput negativ, însă, la fel ca oricare formă de artă, are un sistem bine stabilit de valori artistice şi estetice şi, uneori, e mai eficient decât arta „clasică”, pentru că încearcă o educare minimă a privitorului, direct de la colţul străzii. Ca să nu mai amintim de puternicele reverberaţii sociale pe care le are atunci când se axează pe mesaje sociale, politice sau anti-sistem.” (B. B., istoric de artă)

Caseta 4:

Street art on web:

Cel mai mare portal web dedicat street art-ului e Wooster Collective, pagină care găzduieşte operele stradale ale unor nume sonore din street art, precum Dan Witz, Akay sau Guerrillas Girls, dar şi ale street-artiştilor de pretutindeni, care pot trimite aici fotografii ale creaţiilor lor. Woostercollective a fost fondat în 2001 şi îşi propune o abordare tematică a acestui fenomen global – street art-ul. Dintre paginile web care abordează acest subiect şi care”expun” operele stradale ale street-artiştilor din întreaga lume, mai pot fi amintite: www.ekosystem.org, http://www.godisart.com, www. streeters.com, http://www.visualresistence.org.sau www. this.ro. 

Caseta 5:

Legislaţia vs. Street Art

Potrivit legislaţiei în vigoare, street art-ul se încadrează la afişaj ilegal sau vandalism, deci are un caracter ilicit. Potrivit autorităţilor, amenzile pentru cei care întreprind acţiuni nocturne şi ilegale de street art sau graffiti, încep de la câteva milioane de lei vechi, dar pot ajunge şi până la câteva zeci, în funcţie de spaţiul public deteriorat şi de amploarea acţiunii întreprinse. Un caz asemănător s-a verificat şi în Campania MindBomb pentru Roşia Montană, cînd autorităţile au aplicat amenzi de câteva zeci de milioane de lei vechi, însă unor responsabili-fantomă, întrucât MindBomb nu are personalitate juridică iar street-artiştii care au realizat în Cluj stencil-urile şi paste up-urile în cauză nu au putut fi identificaţi.