boyce avenue.

These guys’ covers are simply amazing. They make even Rihanna bearable. 😀

despre sinceritate si alti demoni.

De “Wonderwall” (Oasis) m-am indragostit cam pe la 14 ani. Si de-atunci nu m-am mai indragostit niciodata de alt cantec in acelasi fel. Asa ca, in calitate de fan inrait Wonderwall, va puteti imagina  ca urasc absolut toate cover-urile care s-au facut de-a lungul timpului. Insa, de data asta, ca niciodata, am gasit unul… onest. Nu perfect. Nu e nici pe departe perfect. E plin de imperfectiuni. De note false. De mici distorsiuni. De pasi gresiti. De stari gresite. Dar, in ciuda a tot, are marea calitate de a fi sincer. Sa poti sa faci un cover sincer e o calitate rara. Iar sa poti sa rostesti niste versuri precum cele ale Wonderwall-ului cu o sinceritate dezarmanta e o calitate si mai rara. Sper sa mai aud de Boyce Avenue. Btw, Wonderwall nu e un love song, asa cum crede toata lumea. E un cantec pe care Noel l-a scris pentru un bun prieten. Insa, pentru media avida de povesti senzationale, a fost de neacceptat ca un asemenea cantec sa fie scris doar pentru un prieten. Trebuia ca el sa fie scris pentru o iubita. Sa aiba in spate o poveste puternica, dramatica, care sa acapareze imaginatia publicului. Doar ca nu e un cantec pentru o iubita. E un cantec pentru un prieten bun. Si e un cantec pe care li-l daruiesc tuturor oamenilor dragi care sint acum in capul meu. Unii se stiu, altii nu. Pentru toti. Pentru voi.

colours: a beautiful dudette in Zorki Photo Café.

and, SNAP, all of a sudden the ordinary monotony of black&white shuts down like software while the camera starts kissin’ with its tongue tied that stubborn yellow, raw red & shy green.