Ieri si azi am vazut documentarul de aici si nu pot sa nu il recomand. Mai ales daca nu va sunt straine nume ca Thelonious “The High Priest Of Bebop” Monk sau Pannonica Rothschild. Nu am timp sa scriu mult, deci, pe scurt: e o poveste care se intinde pe parcusul a unei intregi vieti si care mi-a confirmat, inca o data, ca da, Love is patient, love is kind. It does not envy, it does not boast, it is not proud, it is not rude. It does not dishonor others, it is not self-seeking, it is not easily angered, it keeps no record of wrongs. Love does not delight in wrongdoing but rejoices with the truth. Love bears all things, believes all things, hopes all things, endures all things. It always protects, it always perseveres. (1 Corinthians 13:4-8) E o poveste despre sincronicitati si un intreg univers care, in momentul ala, exista doar ca sa ii intalneasca pe mostenitoarea britanica si pe geniul jazz-ului. E o poveste care, in ciuda iubirii pe care cei doi si-o poarta timp de o intreaga viata, nu se intampla, insa, niciodata. “Ce trist!”, ar zice unii. Dar nu e asa. Love can never be sad, even if you find it in a (very) hopeless place. E o poveste pe care as rezuma-o, vizual, asa:
stories are everywhere 